sâmbătă, 28 martie 2009

Mit - Salariile medicilor de familie



Incepem astazi un sir de postari despre mituri legate de medicina de familie. Aceste probleme isi gasesc de altfel raspunsurile in alte postari mai vechi, catre care vom face trimitere.

Mit: "Medicii de familie au salarii de 10.000 RON (100 de milioane lei vechi)".

FALS !

Medicii de familie nu sunt salariati, ei nu au "salarii'. Au cabinete private, in general CMI-uri (Cabinet Medical Individual), ale caror patroni sunt. Ca patroni, incheie contracte de furnizari servicii cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (Contractul-Cadru), la fel cum incheie si spitalele sau centrele medicale din sistemul privat pentru anumite servicii. Sumele de 10.000 RON vehiculate in presa in ultimul an ca "salarii" ale medicilor de familie reprezinta de fapt valoarea lunara a acestor contracte, deci venitul cabinetului, nu salariul medicului.

Din acesti bani, medicul-patron trebuie sa achite toate cheltuielile cabinetului - curent, caldura, telefon, deseuri - materialele sanitare: seringi, ace, dezinfectant, detergent, tipizatele - formulare retete, concedii, adeverinte, chitante, consumabile - papetarie, asigurare de malpraxis, soft cabinet, internet, salariu asistenta, salariu femeie de serviciu, uneori si contabil si operator PC, impozite si taxe pentru salariile platite, chirie spatiu cabinet sau rate in cazul in care a cumparat spatiul. Ceea ce ramane, aproximativ 25-30% din suma initiala, reprezinta salariul brut al medicului, si din acesti bani medicul trebuie sa isi plateasca singur impozitul pe venit, contributia la sanatate, la fondul de pensii, ca orice liber profesionist. Concret, "salariul" net variaza, in functie de numarul de pacienti, de gradul profesional, de locul de munca (urban sau rural) intre 1200 RON si 3000 RON, in cazuri exceptionale depasind, poate, aceste sume.

Calcule detaliate puteti gasi aici sau aici.

Presa - Medicii de familie se razvratesc



TVR - Medicii de familie se razvratesc. Va trebui sa platim consultatiile ?


Medicii de familie trec la proteste extreme. Ei ameninţă că de săptămâna viitoare vor cere bani pentru consultaţii şi nu vor mai da reţete sau trimiteri.

Şi asta pentru că le expira contractele cu Casa de asigurări de sănătate şi nu vor să accepte noul contract-cadru, aprobat de Guvern.

Medicii de familie şi-au angajat o casă de avocatură ca să atace în instanţă actul normativ.
Potrivit liderului Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu, suma alocată este mică pentru medicii de familie. "Procentul este scăzut nu numai la ambulatoriu, ci şi la spitale", a precizat dr. Tănăsescu.


Reducerea drastică a procentului alocat medicinei de familie din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate va duce la deficienţe grave de acordare a asistenţei medicale primare, care vor culmina cu falimentarea unui mare număr de cabinete.

"Alte nemulţumiri sunt legate de centrele de permanenţă, întrucât aici trebuie acordată asistenţă de urgenţă, iar medicii de familie nu sunt specializaţi în medicina de urgenţă", a spus Rodica Tănăsescu. În plus, nu se spune cine plăteşte personalul care lucrează în acest serviciu. Astfel de activităţi se găsesc în afara curriculei medicului de familie şi depăşesc timpul european de muncă, a precizat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

In Memoriam - Dr. Dan Velcelean



Comunicat de presa - SNMF, PNMF (2)



COMUNICAT DE PRESA

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Patronatul National de Medicina Familiei (PNMF) luand act de declaratia Excelentei Sale domnul ministru al sanatatii Ion Bazac ca raspuns la comunicatul de presa al SNMF si PNMF, constata ca se continua deliberat campania de dezinformare a opiniei publice cu privire la presupusele consultari avute cu reprezentantii medicilor de familie.

Precizam ca nu au avut loc nici un fel de consultari prealabile intre reprezentantii Ministerului Sanatatii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, SNMF si PNMF cu privire la Contractul cadru si respectiv, normele de aplicare ale acestuia, pentru anul 2009, iar forma finala a Contractului cadru pentru anul 2009 nu tine cont de nici un fel de propuneri ale medicilorde familie, ci dimpotriva, contine prevederi care ingreuneaza si birocratizeaza suplimentar activitatea cabinetelor de medicina de familie.

In aceste conditii SNMF si PNMF decid mentinerea in continuare a hotararii de a nu se semna contractul pe anul 2009, si, fiind in afara de contract, decid inchiderea tuturor cabinetelor de medicina de familie din tara cu incepere din data de 01.04.2009 pe termen nelimitat, pana cand va avea loc o negociere reala a contractului cadru si a normelor intre reprezentantii autoritatilor si cei ai SNMF si PNMF in calitate de reprezentanti ai medicilor de familie si, respectiv, va exista o garantie reala ca elementele negociate real se vor regasi in prevederile Contractului cadru si ale normelor de aplicare.

Consiliul de conducere al SNMF PNMF


Comunicat de presa - Ministerul Sanatatii



Comunicat de presa - Ministerul Sanatatii

În legatură cu comunicatul de presă al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi al Patronatului Naţional de Medicina Familiei (PNMF) din Adunarea Generală Extraordinară comună din data de 28.03.2009, ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, declară:

„Ministerul Sănătăţii a ţinut cont de recomandările şi observaţiile medicilor de familie în redactatarea contractului cadru, care conţine principiile generale de desfăşurare a activităţii de medicină primară. La elaborarea normelor metodologice ale contractului cadru urmează a fi deasemena consultaţi reprezentanţii medicilor de familie.

Refuzul medicilor de familie de a semna contractul cadru de astăzi e pripit şi nefumendamentat întrucât normele metodologice nu sunt încă finalizate. Normele metodologice stabilesc inclusiv modul în care urmează a fi desfăşurat serviciul de permanţă precum şi plata acestuia .”

Invităm reprezentaţii medicilor de familie în cursul săptamanii viitoare la discuţii privind stabilirea normelor metodologice de implementare a contractului cadru.


Comunicat de presa SNMF si PNMF



COMUNICAT DE PRESA

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Patronatul National de Medicina Familiei (PNMF) in Adunarea Generala Extraordinara comuna din data de 28.03.2009 au analizat situatia sanatatii si in mod special a medicinii de familie si au constatat:

- Desi la intalnirea comuna dintre reprezentantii MS, CNAS, SNMF si PNMF din 16.02.2009 s-a stabilit un calendar lunar de intalniri, desi s-a stabilit ca vor exista intalniri distincte pentru discutia contractului-cadru si a normelor metodologice, factorii de decizie din sanatate nu au dorit sa avem aceste intalniri.
- Desi PNMF, in urma consultarilor cu SNMF, a inaintat propuneri pentru contractul cadru 2009, acestea au fost ignorate in totalitate.
- Existenta unor declaratii ale MS care nu concorda nici cu intelegerile avute initial si nici cu prevederile din proiectul de contract-cadru.
- Publicarea contractului-cadru 2009 in Monitorul Oficial
- Reducerea drastica a procentului alocat medicinii de familie din FNUASS aprobat, care va duce la deficiente grave de acordare a asistentei medicale primare, care vor culmina cu falimentarea unui mare numar de cabinete.

Aceasta situatie a dus la impunerea dictatoriala a urmatoarelor :
- Impunerea muncii fortate, prin obligarea medicului de familie de a participa la activitatea de asigurare a urgentei prespitalicesti si consultatii de urgenta la domiciliu, activitati care se gasesc in afara curriculei medicului de familie si depasesc timpul european de munca.
- Eliminarea unor servicii platite distinct in urma modificarii raportului per capita / per servicii, care a dus la o diminuare si mai mare a veniturilor cabinetului.
- Penalizarea cabinetului de medicina de familie care are medic angajat, daca depaseste 23000 puncte anual.
- Impunerea unor sanctiuni extrem de dure pentru nerespectarea clauzelor contractuale, lasand loc abuzului si arbitrariului.


In aceasta situatie SNMF si PNMF decid nesemnarea contractului pentru 2009, pana ce contractul-cadru si normele de aplicare se vor negocia real cu reprezentantii SNMF si PNMF si celelalte patronate ale medicilor de familie, si se va garanta aplicarea prevederilor negociate

Presa - Medicii de familie au decis să nu semneze Contractul cadru pe 2009



Realitatea.net - "Medicii de familie au decis să nu semneze Contractul cadru pe 2009"

Medicii de familie au decis, astăzi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare comune a Societăţii Naţionale şi a Patronatului Naţional de profil, să nu semneze contractul cadru şi normele de aplicare până când aceste acte nu se vor negocia real cu reprezentanţii medicilor.

Aceştia au spus că, deşi la întâlnirea comună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 16 februarie s-a stabilit că vor exista întâlniri distincte pentru discuţia Contractului cadru şi a normelor metodologice, factorii de decizie din sănătate "nu au dorit să avem aceste întâlniri", iar propunerile Patronatului au fost ignorate.De asemenea, există nemulţumiri faţă de reducerea drastică a procentului alocat medicinii de familie din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate aprobat, ceea ce va duce la deficienţe grave de acordare a asistenţei medicale primare, care vor culmina cu falimentarea unui mare număr de cabinete.

Mediafax - Pacienţii plătesc de miercuri toate serviciile medicale

"Noi dorim să semnăm contractul, dar într-o formă rezonabilă, or noi nici măcar nu am fost consultaţi. Eu, ca medic, nu voi putea să cer bani pentru consultaţie, deşi nu ştiu din ce vom trăi, dar nu vom avea drept să dăm reţete compensate sau trimitere la analize", a mai spus Tănăsescu.

De asemenea, preşedintele Patronatului Naţional al Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut că ordinul de permanenţă, care prevede faptul că medicii de familie vor lucra şi pe salvări, a fost făcut fără ca medicii să fie anunţaţi.

"Noi nu suntem medici de urgenţă. Aceasta este o specialitate diferită, cu atribuţii distincte şi vrem ca acest lucru să se respecte", a explicat Mihăilă.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei a mai precizat că pacienţii ar putea fi scutiţi de plata serviciilor medicale, până la reglementarea situaţiei, printr-un act adiţional privind funcţionarea cabinetelor.