luni, 23 mai 2016

Încrederea în medicul de familie, la cote înalte și în anul 2016


Cel mai recent studiu IRES confirmă încă o dată încrederea pe care românii o au în medicul lor de familie. Clasat pe a doua poziție în topul încrederii, după familie  (soț, soție, copii, frați), medicul de familie este ales de 67% dintre respondenți. De asemenea medicul de familie se situează astfel în cercul considerat apropiat de fiecare român, care mai include pe lângă familie prieteni, colegi de serviciu, șefi, polițistul de proximitate, vecini.

Studiul realizat luna aceasta confirmă rezultatele altor studii din anii precedenți, despre care am scris aici și aici.

Și postul tv Digi24 a relatat pe larg concluziile studiului IRES. Articolul și înregistrările sunt disponibile pe pagina postului.


joi, 19 mai 2016

De campanie electorală pentru locale...


În Terpeziţa sunt  2.000 de locuitori care trebuie să se trateze la dispensarul aflat în paragină. „Acestea nu sunt condiţii de tratat pacienţii, dar alt dispensar nu există. Nu ai apă curentă, pereţii stau să cadă, iar instrumentele sunt ruginite. Nu cred că a fost reabilitat niciodată acest dispensar. Dacă vine un cutremur şi ne prinde înăuntru este vai de noi“, a mai spus un localnic din comuna doljeană Terpeziţa.

Citeste mai mult: adev.ro/o7fjcp

Autoritățile publice locale sunt obligate din anul 2008 să renoveze și doteze spațiile cu destinație de cabinet medical pe care le-au primit în anul 2004 și nu le-au vândut. O parte însemnată a acestor spații sunt concesionate medicilor la piețul pieței - evaluat ca pentru un spațiu comercial! Însă spre deosebire de alți proprietari, primăriile refuză să investească în spațiile concesionate. Se întâmplă în Terpezița, Dolj dar și Iași sau București!

duminică, 14 februarie 2016

CNAS lucrează și duminica pentru asigurații săi !


Duminica ce tocmai a trecut nu a fost prilej de relaxare pentru personalul medical din România și pacienții programați pentru ziua de luni. Un anunț scurt și sec apărut la prânz pe pagina CNAS a creat stări de anxietate și de nervozitate celor menționați anterior:


"Indisponibilitatea semnarii serviciilor prin utilizarea cardului de sanatate – CEAS UM - offline

In perioada 14.02.2016 si pana la data publicarii remedierii problemei, confirmarea semnarii prin cardul de sanatate a serviciilor medicale / prescrierii retetelor / eliberarii medicamentelor vor putea fi efectuate in modul offline.

Serviciile operate in acest interval vor trebui incarcate in PIAS in maxim 72 ore de la prestarea acestora."


Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie în județul Arad, scriitor și blogger, traduce cu mult haz anunțul pe blogul său. "Sistemul nu merge și nici nu se știe cât timp nu va merge. Pân-aici e clar ca lumina zilei."


Din fericire, pentru că la CNAS nimeni nu doarme și chiar și duminica se lucrează în beneficiul asiguratului, după câteva ore anunțul a fost modificat semnificativ:

"Indisponibilitatea semnarii serviciilor prin utilizarea cardului de sanatate – CEAS UM - offline

Echipa tehnica a CNAS a constatat duminica 14.02.2016 ora 14:00 o defectiune in functionarea autoritatilor de certificare pentru componenta CEAS (card national). Estimam ca in maxim 30 de ore de la constatarea problemei (in cursul zilei de 15.02.2016) echipa tehnica va remedia defectiunea si sistemul PIAS va fi functional in parametrii proiectati.

Pana la anuntul remedierii problemelor aparute, confirmarea semnarii prin cardul de sanatate a serviciilor medicale / prescrierii retetelor / eliberarii medicamentelor vor putea fi efectuate in modul offline.

Serviciile operate in acest interval vor trebui incarcate in PIAS in maxim 72 ore de la prestarea acestora."

Personalul medical și pacienții care au nevoie de el luni pot răsufla liniștiți. Dacă au avut curiozitatea să verifice din nou siteul CNAS în aceeași duminică și să afle astfel că până la urmă echipa tehnică a reușit să estimeze totuși un interval în care va remedia problemele.


duminică, 24 ianuarie 2016

Jurnalismul bun face bine Sănătății


Despre cardul de sănătate și modul cum acesta nu funcționează cel mai mult au vorbit medicii de familie. Cu autoritățile dar și presa. Cu pacienții dar și cu aleșii lor în Parlament. Cu speranța că alegând să nu tacă, să nu se resemneze, să discute și să caute soluții, sistemul va începe să funcționeze mai bine și să își atingă scopul pentru care a fost implementat.

Pentru că zilele de nefuncționare ale sistemului informatic al cardului sunt acum mai dese decât cele în care funcționează, Societatea Națională de Medicina Familiei a sesizat Avocatul Poporului. Cele mai mari agenții de presă din România, Agerpres și Mediafax, au trecut cu vederea zbaterea medicilor de familie. Mai mulți jurnaliști buni și-au găsit totuși știrile și fără ajutorul agențiilor și au scris despre problemele cardului, despre cum sunt afectați pacienții, de ce sunt supărați medicii și chiar au pus întrebări șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Dintre jurnaliștii buni o mențiune specială trebuie acordată echipei Digi 24 a emisiunii "Tinerețe fără bătrânețe". Pentru ediția de duminică, 24 ianuarie, aceștia au pregătit un reportaj bine documentat despre implementarea cardului de sănătate. Au înșiruit cu talent declarații ale celor afectați și reponsabili de cardul de sănătate, secvențe înregistrate în ultimele 12 luni pe această temă.

Fiecare picătură contează pentru a face bine Sănătatea din România.