luni, 20 decembrie 2010

Cine a furat ?


Dacă preşedintele Băsescu spune astăzi la televizor că atunci "când adunai toţi pacienţii care erau înscrişi la medicii de familie, România avea 27 de milioane de înscrişi" iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spune, într-un document oficial, că la medicii de familie erau înscrişi doar 18 milioane, către cine sau ce instituţie trebuie direcţionată acuzaţia de fraudă, din declaraţia preşedintelui, "Şapte milioane... Fraudă!" ?

Aşa cum am prezentat şi în urmă cu 3 luni, eroarea din baza de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi frauda nu au fost realizate de medicii de familie. Acest lucru este tehnic imposibil, date fiind programele informatice furnizate chiar de CNAS. Singurul loc unde a fost posibil să se greşească este la serverul central al CNAS, care ar fi trebuit să verifice CNP-urile pacienţilor înscrişi la medicii de familie şi să semnaleze erorile. Aşa cum am mai prezentat pe blog, medicii de familie raportează electronic din anul 2000, astfel încât nu există nici un motiv pentru care CNAS să fi sesizat erorile din baza de date abia în 2008 sau septembrie 2010 ! Erori există cu siguranţă, însă nu în listele de înscrişi raportate de medicii de familie, ci în baza de date cu asiguraţi a CNAS, iar cuvintele fraudă şi medici de familie nu au ce să caute alăturate.

Medicii de familie au fost obligaţi încă din anul 2000 să folosească diverse programe agreate de casele judeţene de asigurări, apoi, din 2008, şi SIUI. De menţionat că până în iulie 2010 raportarea electronică a pacienţilor înscrişi şi a serviciilor efectuate s-a realizat în multe judeţe "la dublu", adică şi în SIUI şi în vechiul program, tocmai pentru a permite caselor judeţene să uniformizeze bazele de date ! Medicii de familie şi Colegiul Medicilor din România au cerut CNAS încă din 2008, de la apariţia SIUI, să se rezolve problemele SIUI şi să se lucreze într-un singur program.

Într-un document existent pe pagina Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate scrie care era numărul persoanelor "înscrise pe listele medicilor de familie la 30.09.2009 - 18 876 145" ! Merită menţionat că SIUI era implementat în toată ţara şi funcţional la acea dată, conform unui comunicat de presă al CNAS din mai 2009, şi 80% funcţional conform declaraţiilor preşedintelui CNAS în iunie 2010.

Unde erau deci cei 27 milioane de înscrişi, dacă în documentele oficiale ale CNAS şi chiar şi în declaraţiile preşedintelui CNAS apar doar 18 milioane ? Cu siguranţă nu pe listele medicilor de familie !

Despre Sistemul Informatic Unic Integrat în general şi problemele SIUI în special găsiţi foarte multe articole pe acest blog.

Nu ar fi prima oară, şi probabil nici ultima, când Casa de Asigurări de Sănătate dezinformează, apoi revine asupra celor spuse. Important este însă ca plătitorii de asigurări de sănătate să ştie adevărul, cine şi cum le administrează banii. Trimiteţi acest articol şi prietenilor, dacă îl consideraţi interesant.