luni, 16 februarie 2009

Presa - Ion Cristoiu



Dl. Ion Cristoiu a declarat in aceasta seara pe Antena 3 ca "Medicina de familie este motorul medicinei."

Multumim domnului Ion Cristoiu pentru luarea de pozitie, manifestata si cu putin timp in urma printr-un
articol in Jurnalul National, in plina campanie anti-medici.

Presa - Interviu Dr. Dorin Gabor, videpresedinte SNMF




Interviu cu Dr. Dorin Gabor, vicepresedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei - Medicina Generala.

"Am putea renunta la contractul cu CAS, din aprilie 2009"


Presa - Lipsa de profesionalism



Astazi, 16 februarie 2009, a fost prezentat protestul medicilor de familie pe posturile Pro Tv si Antena 3. Cateva inadvertente:

Pro Tv: Atentie! Medicii de familie intra in concediu medical, in semn de protest

Inca din titlu, prima greseala. Este vorba despre concediu de studii, nu concediu medical. Conform contractului semnat intre medici si CNAS, medicii de familie pot pleca in "vacanta" si, in cazul in care nu pot gasi medic inlocuitor, CNAS este obligata sa gaseasca medic inlocuitor.

In subtitlul articolului se mentioneaza totusi, corect, ca este vorba de concediu de studii. Dar "cozi duble" este o alta greseala, majoritatea medicilor de familie intrand in concediu 3 zile, nu doar jumatate. Este vorba despre un protest national.

Referitor la venitul medicului de familie, calculul este gresit. In reportajul video difuzat la Stirile de la ora 19 s-a afirmat ca medicul ramane cu un venit net, neimpozabil, de 3200 RON dupa plata cheltuielilor cabinetului. Aceasta informatie este eronata, suma fiind impozabila, din ea medicul de familie platind direct CAS, FNUASS si impozitul de 16%, salariul net ajungand la aprox. 1600 RON.

De asemenea, mentiunea ca 84% din veniturile cabinetului, reprezentand plata "per capita", sunt "banii luati numai pentru ca are pacienti inscrisi" este neadevarata. Plata "per serviciu", restul de 16%, se refera doar la plata pentru supravegherea gravidei, vaccinari, urmarirea pacientilor cu diabet zaharat, AVC si anumite boli cardiovasculare, examene de bilant. Toate celelalte servicii medicale care reprezinta 75%-80% din activitatea medicului de familie, adica activitatea curativa ce intra in competenta sa - consultatii, diagnostic, tratament - nu sunt raportate propriu-zis pentru ca acest lucru nu este stipulat in contract, si atunci banii primiti "per capita" pot fi considerati ca plata a acestor servicii. Asadar, nu sunt "bani luati numai pentru ca are pacienti inscrisi".

Este regretabil ca Pro Tv nu isi verifica mai atent stirile date pe post si afisate pe internet si de asemenea faptul ca modifica stirile afisate pe internet dupa ce s-au facut comentarii.

Antena 3: Medicii de familie vor intra timp de 3 zile in concediu medical

O alta stire afisata pe internet si modificata intre timp. Initial a fost scris "concediu medical", acum a fost modificat in "concediu de odihna".

O alta greseala este formularea "nemulţumiţi de banii puţini pe care îi primesc", care lasa loc interpretarii ca medicii de familie cer salarii mai mari. Protestul este pentru venituri ale cabinetului, care prin scaderea bugetului cu 40% devin insuficiente pentru functionarea cabinetelor medicale, ducand dupa 1 aprilie la inchiderea lor prin faliment si aglomerarea UPU si spitalelor.

Presa - Interviu Prof. Dr. Adrian Restian



Interviu publicat in revista Medic.ro:

"Care sunt diferentele intalnite in randul medicilor de familie din Romania si al celor din Europa?

In alte tari, medicina de familie este pe locul doi sau trei ca preferinte in randul tinerilor. La noi, tinerii nu s-au inghesuit niciodata pentru ca medicina de familie a fost mereu prost vazuta. Totusi, eu sunt multumit cu ceea ce s-a realizat in medicina de familie. In urma cu 10-15 ani, era mult mai neagra situatia, dar medicina de familie a fost supusa unor modificari, ceea ce a dus la dezvoltarea ei. Medicii de familie din Romania concureaza tot timpul cu cei din Europa. In 1992, am facut impreuna cu dr. Oana o lucrare privind profilul medicinei de familie in Europa si a aparut o carte in care erau prezentate activitatile medicilor de familie din diferite tari.
Deosebirile sunt destul de mici. Doctorii de aici sunt foarte bine pregatiti, dar, asa cum spuneam, medicina de familie nu este tocmai bine vazuta pentru ca sistemul nu este tocmai bun. Conceptiile care se perinda in sistem influenteaza permanent activitatea medicului de familie. Medicina generala a aparut in secolul trecut, in SUA, ca fiind cea de-a 23-a specialitate din seria de specialitati deja existente.

De ce a fost nevoie de aceasta specialitate?

Pentru ca medicul specialist nu mai putea sa rezolve singur toate problemele. De aceea, in asistenta medicala trebuie sa existe o colaborare intre medicul de familie si ceilalti specialisti.
S-au facut progrese foarte mari, dar in general, conceptia, parerea despre medicul de familie nu este conforma cu realitatea.

Dar de ce considerati ca exista o asemenea perceptie asupra medicului de familie, denumita de unii „Cenusareasa” medicinei?

Am vazut vitrinele acelea din Amsterdam. Sistemul ma face sa plasez medicul de familie intr-o asemenea vitrina. Numai ca vitrina medicului de familie are doua parti, de o parte se afla pacientul si de cealalta parte se afla specialistul.
Medicul de familie trimite specialistului bolnavi pe care el nu-i mai poate rezolva si ii creeaza specialistului impresia de incompetenta, de neputinta, nu de colaborare cum ar trebui sa fie in mod normal. Asa ajunge medicul de familie sa se „bucure” de o astfel de perceptie. Conform teoriei sistemelor, un sistem trebuie sa fie mai bun decat elementele lui. La noi, in sistemul de sanatate lucrurile sunt pe dos, medicii de familie sunt mai buni decat sistemul din care fac parte." " (extras)

Presa - Asistenta medicala pentru pacientii de etnie rroma



Articol publicat in Observatorul de Constanta:

"Medicii de familie au ajuns sa fie reclamati si pentru ca permit romilor sa vina la consultatie!?

Scandalurile din sistemul sanitar, care au fost destul de mediatizate in ultimul timp, dau mai mult curaj constantenilor sa reclame si serviciile prestate de medicii de familie. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta (CJAS) primeste constant petitii, unele destul de bizare, intr-o masura mai mica sau mai mare. Desi sunt si cazuri in care pacientii ii reclama pe buna dreptate, totusi nu in toate aceste situatii problemele sunt ale medicului, ci, mai degraba, ale pacientului.

Pe lista neagra a nemultumitilor a intrat, mai nou, si prezenta in sala de asteptare a populatiei de etnie roma, care in viziunea unora ar trebui “disciplinati” mai bine, sa le impuna medicul ca inainte de o vizita la cabinet sa treaca pe la baie sau eventual, daca s-ar putea, sa nu mai vina deloc. Nu de aceeasi parere este si presedintele-director al CJAS Constanta, dr. Liviu Mocanu, care sustine ca sunt binevenite vizitele lor la medic, pentru a li se putea acorda ingrijirea corespunzatoare: “Eu ma bucur sa aud astfel de lucruri, pentru ca de regula, acestia nu sunt pe listele nici unui medic, nu sunt asigurati. Macar sa beneficieze de serviciul de urgenta”.

Nici durata mare de consultatie se pare ca nu este pe placul unor pacienti constanteni, care se plang ca medicii abordeaza mai multe subiecte decat este necesar, precum si ca, in timpul consultatiei, nu raspund la telefonul fix din cabinet, iar lista poate continua. De aceea, potrivit dr. Mocanu, unele dintre petitiile deja solutionate au fost in favoarea medicilor, deoarece nemultumirile sesizate nu sunt justificate.

Cum iubire cu sila nu se poate, presedintele-director al CJAS recomanda constantenilor ca, in momentul in care nu mai au incredere, ori nu se simt prea apropiati de medicul de familie, sa-l schimbe cu un altul, daca deja este de cel putin sase luni in evidenta primului. Comunicarea si relatia stransa medic-pacient trebuie sa primeze, insa medicul nu poate fi sanctionat din cauza comunicarii defectuoase, ci doar in cazurile de neglijenta sau alte nereguli: “Daca medicul nu-si face datoria, va fi sanctionat, insa daca relatia nu este in regula, mai bine sa se schimbe la un alt medic. Este o obligatie morala, nu contractuala, sa se poarte frumos cu toata lumea”, a mai adaugat dr. Mocanu."

Statistica medicina de familie



77,64% cazuri rezolvate la cabinet (consult, diagnostic si tratament)

1,06% trimiteri la spital

21,3% trimiteri specialisti ambulator


Statistica realizata cu ajutorul unui soft de cabinet pe intreg anul 2008.
(informatie preluata de pe un forum de medicina de familie)

Disparitia cabinetelor de medicina de familie prin subfinantarea prevazuta pentru anul 2009 va duce la aglomerarea si blocarea camerelor de garda si a Unitatilor Primiri Urgente precum si la prelungirea timpului de asteptare a ambulantei, prin suprasolicitarea acestor servicii de catre pacientii care se adresau medicilor de familie si erau tratati de acestia.