luni, 24 octombrie 2011

Voluntariat pentru educația pacienților


Medicii de familie au lansat un proiect de voluntariat pentru educația pacienților pe teme medicale.

Pe portalul de educație medicală continuă online www.formaremedicala.ro a fost lansată secțiunea Educația Pacienţilor, inițiată de Societatea Națională de Medicina Familiei, cu obiectivul de a facilita comunicarea dintre medicul de familie și pacient.

Medicii vor putea, după stabilirea diagnosticului, să ofere pacienților acces rapid la informații actuale, validate științific și redactate într-un limbaj adecvat pacientului despre regimul de viață recomandat, dietele recomandate, momentul în care este cazul să se prezinte din nou la doctor, opțiuni de tratament etc.

Dr. Rodica Tănăsescu, președinte SNMF, explică: ”Fără a înțelege boala, pacienții ignoră semnele și simptomele sau renunță la tratament după cea mai neînsemnată ameliorare. Schimbarea stilului de viață cu unul corespunzător bolilor prezente este de asemeni în multe cazuri ignorat. Din păcate consecințele sunt agravarea bolii și începerea tratării acesteia în faze avansate, ceea ce implică șanse mai mici de vindecare și costuri mai mari atât pentru pacient cât și pentru sistemul de sănătate. Rolul medicului de familie în comunicarea cu pacientul este crucial.”