marți, 17 februarie 2009

Presa - Incheierea protestului



Realitatea.net: Ministerul Sanatatii si medicii de familie au ajuns la un acord

''Poate nu este ceea ce am dorit, însă întelegem că e un buget de auteritate. Scăderi vor fi şi la noi, dar astfel încât să putem să supravieţuim în 2009. Sper ca medicii să renunţe la proteste. Cheltuielile vor putea fi suportate din bugetul alocat fiecărui cabinet'', a declarat Doina Mihăilă, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie.

TVR 1: Medicii renunta la proteste

Protestul medicilor de familie a luat sfarsit


DECLARAŢIE DE PRESĂ

În ziua de 17 februarie, începând cu ora 12.30 au avut loc negocieri între Ministerul Sănătăţii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Patronatul Naţional al Medicilor de Familie şi Societatea Națională de Medicina Familiei.
În urma acestor discuții s-au decis următoarele:

- Trimestrul 1 rămâne conform actului adițional 2008 şi se încheie.
- Contractul-cadru 2009 cu începere de la 1 aprilie 2009 vizează trimestrele 2, 3 şi 4 ale anului 2009. Pentru acest contract, valoarea minimă garantată per capita este 4,1 RON şi PS este 1,5 RON, cu păstrarea raportului PC/PS - 80/20 pentru tot anul. Acest contract se referă la fondurile din FNUASS şi nu include programele naționale de sănătate, care vor fi contracte separate, cu finanțare bugetară.
- Se păstrează sporurile pentru grad profesional şi rural cu condiții grele.
- Dl. Ministru si-a arătat disponibilitatea pentru o mai buna comunicare in cadrul Comisiei de MF a MSP pe care o dorește restrânsa, dar care va cuprinde obligatoriu membrii din boardul SNMF, președintele PNMF si eventual cadre didactice din catedrele de medicina familiei.
- Se decide renunțarea la controalele programate la nivel național in perioada 18 - 20 februarie 2009
- S-a pus problema coplății începând cu 1 iulie 2009 de către dl. Ministru.

In aceste condiții Conducerea SNMF si a PNMF recomanda renunțarea la concediile programate in perioada 18 - 20 februarie 2009. Se continua strângerea de semnături pentru inițiativa legislativă


Preşedinte SNMF Preşedinte PNMF
Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu Dr. Doina Mihăilă


luni, 16 februarie 2009

Presa - Ion Cristoiu



Dl. Ion Cristoiu a declarat in aceasta seara pe Antena 3 ca "Medicina de familie este motorul medicinei."

Multumim domnului Ion Cristoiu pentru luarea de pozitie, manifestata si cu putin timp in urma printr-un
articol in Jurnalul National, in plina campanie anti-medici.

Presa - Interviu Dr. Dorin Gabor, videpresedinte SNMF




Interviu cu Dr. Dorin Gabor, vicepresedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei - Medicina Generala.

"Am putea renunta la contractul cu CAS, din aprilie 2009"


Presa - Lipsa de profesionalism



Astazi, 16 februarie 2009, a fost prezentat protestul medicilor de familie pe posturile Pro Tv si Antena 3. Cateva inadvertente:

Pro Tv: Atentie! Medicii de familie intra in concediu medical, in semn de protest

Inca din titlu, prima greseala. Este vorba despre concediu de studii, nu concediu medical. Conform contractului semnat intre medici si CNAS, medicii de familie pot pleca in "vacanta" si, in cazul in care nu pot gasi medic inlocuitor, CNAS este obligata sa gaseasca medic inlocuitor.

In subtitlul articolului se mentioneaza totusi, corect, ca este vorba de concediu de studii. Dar "cozi duble" este o alta greseala, majoritatea medicilor de familie intrand in concediu 3 zile, nu doar jumatate. Este vorba despre un protest national.

Referitor la venitul medicului de familie, calculul este gresit. In reportajul video difuzat la Stirile de la ora 19 s-a afirmat ca medicul ramane cu un venit net, neimpozabil, de 3200 RON dupa plata cheltuielilor cabinetului. Aceasta informatie este eronata, suma fiind impozabila, din ea medicul de familie platind direct CAS, FNUASS si impozitul de 16%, salariul net ajungand la aprox. 1600 RON.

De asemenea, mentiunea ca 84% din veniturile cabinetului, reprezentand plata "per capita", sunt "banii luati numai pentru ca are pacienti inscrisi" este neadevarata. Plata "per serviciu", restul de 16%, se refera doar la plata pentru supravegherea gravidei, vaccinari, urmarirea pacientilor cu diabet zaharat, AVC si anumite boli cardiovasculare, examene de bilant. Toate celelalte servicii medicale care reprezinta 75%-80% din activitatea medicului de familie, adica activitatea curativa ce intra in competenta sa - consultatii, diagnostic, tratament - nu sunt raportate propriu-zis pentru ca acest lucru nu este stipulat in contract, si atunci banii primiti "per capita" pot fi considerati ca plata a acestor servicii. Asadar, nu sunt "bani luati numai pentru ca are pacienti inscrisi".

Este regretabil ca Pro Tv nu isi verifica mai atent stirile date pe post si afisate pe internet si de asemenea faptul ca modifica stirile afisate pe internet dupa ce s-au facut comentarii.

Antena 3: Medicii de familie vor intra timp de 3 zile in concediu medical

O alta stire afisata pe internet si modificata intre timp. Initial a fost scris "concediu medical", acum a fost modificat in "concediu de odihna".

O alta greseala este formularea "nemulţumiţi de banii puţini pe care îi primesc", care lasa loc interpretarii ca medicii de familie cer salarii mai mari. Protestul este pentru venituri ale cabinetului, care prin scaderea bugetului cu 40% devin insuficiente pentru functionarea cabinetelor medicale, ducand dupa 1 aprilie la inchiderea lor prin faliment si aglomerarea UPU si spitalelor.

Presa - Interviu Prof. Dr. Adrian Restian



Interviu publicat in revista Medic.ro:

"Care sunt diferentele intalnite in randul medicilor de familie din Romania si al celor din Europa?

In alte tari, medicina de familie este pe locul doi sau trei ca preferinte in randul tinerilor. La noi, tinerii nu s-au inghesuit niciodata pentru ca medicina de familie a fost mereu prost vazuta. Totusi, eu sunt multumit cu ceea ce s-a realizat in medicina de familie. In urma cu 10-15 ani, era mult mai neagra situatia, dar medicina de familie a fost supusa unor modificari, ceea ce a dus la dezvoltarea ei. Medicii de familie din Romania concureaza tot timpul cu cei din Europa. In 1992, am facut impreuna cu dr. Oana o lucrare privind profilul medicinei de familie in Europa si a aparut o carte in care erau prezentate activitatile medicilor de familie din diferite tari.
Deosebirile sunt destul de mici. Doctorii de aici sunt foarte bine pregatiti, dar, asa cum spuneam, medicina de familie nu este tocmai bine vazuta pentru ca sistemul nu este tocmai bun. Conceptiile care se perinda in sistem influenteaza permanent activitatea medicului de familie. Medicina generala a aparut in secolul trecut, in SUA, ca fiind cea de-a 23-a specialitate din seria de specialitati deja existente.

De ce a fost nevoie de aceasta specialitate?

Pentru ca medicul specialist nu mai putea sa rezolve singur toate problemele. De aceea, in asistenta medicala trebuie sa existe o colaborare intre medicul de familie si ceilalti specialisti.
S-au facut progrese foarte mari, dar in general, conceptia, parerea despre medicul de familie nu este conforma cu realitatea.

Dar de ce considerati ca exista o asemenea perceptie asupra medicului de familie, denumita de unii „Cenusareasa” medicinei?

Am vazut vitrinele acelea din Amsterdam. Sistemul ma face sa plasez medicul de familie intr-o asemenea vitrina. Numai ca vitrina medicului de familie are doua parti, de o parte se afla pacientul si de cealalta parte se afla specialistul.
Medicul de familie trimite specialistului bolnavi pe care el nu-i mai poate rezolva si ii creeaza specialistului impresia de incompetenta, de neputinta, nu de colaborare cum ar trebui sa fie in mod normal. Asa ajunge medicul de familie sa se „bucure” de o astfel de perceptie. Conform teoriei sistemelor, un sistem trebuie sa fie mai bun decat elementele lui. La noi, in sistemul de sanatate lucrurile sunt pe dos, medicii de familie sunt mai buni decat sistemul din care fac parte." " (extras)

Presa - Asistenta medicala pentru pacientii de etnie rroma



Articol publicat in Observatorul de Constanta:

"Medicii de familie au ajuns sa fie reclamati si pentru ca permit romilor sa vina la consultatie!?

Scandalurile din sistemul sanitar, care au fost destul de mediatizate in ultimul timp, dau mai mult curaj constantenilor sa reclame si serviciile prestate de medicii de familie. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta (CJAS) primeste constant petitii, unele destul de bizare, intr-o masura mai mica sau mai mare. Desi sunt si cazuri in care pacientii ii reclama pe buna dreptate, totusi nu in toate aceste situatii problemele sunt ale medicului, ci, mai degraba, ale pacientului.

Pe lista neagra a nemultumitilor a intrat, mai nou, si prezenta in sala de asteptare a populatiei de etnie roma, care in viziunea unora ar trebui “disciplinati” mai bine, sa le impuna medicul ca inainte de o vizita la cabinet sa treaca pe la baie sau eventual, daca s-ar putea, sa nu mai vina deloc. Nu de aceeasi parere este si presedintele-director al CJAS Constanta, dr. Liviu Mocanu, care sustine ca sunt binevenite vizitele lor la medic, pentru a li se putea acorda ingrijirea corespunzatoare: “Eu ma bucur sa aud astfel de lucruri, pentru ca de regula, acestia nu sunt pe listele nici unui medic, nu sunt asigurati. Macar sa beneficieze de serviciul de urgenta”.

Nici durata mare de consultatie se pare ca nu este pe placul unor pacienti constanteni, care se plang ca medicii abordeaza mai multe subiecte decat este necesar, precum si ca, in timpul consultatiei, nu raspund la telefonul fix din cabinet, iar lista poate continua. De aceea, potrivit dr. Mocanu, unele dintre petitiile deja solutionate au fost in favoarea medicilor, deoarece nemultumirile sesizate nu sunt justificate.

Cum iubire cu sila nu se poate, presedintele-director al CJAS recomanda constantenilor ca, in momentul in care nu mai au incredere, ori nu se simt prea apropiati de medicul de familie, sa-l schimbe cu un altul, daca deja este de cel putin sase luni in evidenta primului. Comunicarea si relatia stransa medic-pacient trebuie sa primeze, insa medicul nu poate fi sanctionat din cauza comunicarii defectuoase, ci doar in cazurile de neglijenta sau alte nereguli: “Daca medicul nu-si face datoria, va fi sanctionat, insa daca relatia nu este in regula, mai bine sa se schimbe la un alt medic. Este o obligatie morala, nu contractuala, sa se poarte frumos cu toata lumea”, a mai adaugat dr. Mocanu."

Statistica medicina de familie



77,64% cazuri rezolvate la cabinet (consult, diagnostic si tratament)

1,06% trimiteri la spital

21,3% trimiteri specialisti ambulator


Statistica realizata cu ajutorul unui soft de cabinet pe intreg anul 2008.
(informatie preluata de pe un forum de medicina de familie)

Disparitia cabinetelor de medicina de familie prin subfinantarea prevazuta pentru anul 2009 va duce la aglomerarea si blocarea camerelor de garda si a Unitatilor Primiri Urgente precum si la prelungirea timpului de asteptare a ambulantei, prin suprasolicitarea acestor servicii de catre pacientii care se adresau medicilor de familie si erau tratati de acestia.

duminică, 15 februarie 2009

Legislatie - Activitatea medicului de familie

Preluat din Normale de aplicare ale Contractului-Cadru 2008, contract semnat intre medicul de familie si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Mai jos sunt prezentate serviciile din pachetul de servicii medicale de baza, de care beneficiaza pacientii asigurati conform normelor CNAS. Consultati linkul de mai sus pentru Pachetul de servicii medicale minimal si facultativ de care beneficiaza pacientii neasigurati si cei care se asigura facultativ.

"PACHETUL DE SERVICII MEDICALE ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ PRIMARĂ
CAP. I PACHET DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ


A. Servicii profilactice:
1. Urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorie a copilului prin examene de bilanţ:
a) la externarea din maternitate - la domiciliul copilului;
b) la 1 lună - la domiciliul copilului;
c) la 2 luni;
d) la 4 luni;
e) la 6 luni;
f) la 9 luni;
g) la 12 luni;
h) la 15 luni;
i) la 18 luni.

NOTĂ:
Examenul de bilanţ până la vârsta de 12 luni inclusiv, cuprinde obligatoriu şi promovarea activă a alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minim 12 luni.

2. Supravegherea gravidei şi stabilirea gradului de risc conform normelor metodologice emise de Ministerul Sănătăţii Publice:
a) luarea în evidenţă în primul trimestru;
b) supravegherea, lunar, din luna a 3-a până în luna a 7-a;
În situaţia în care luarea în evidenţă a gravidei are loc în luna a 3-a, pentru această lună se va raporta casei de asigurări de sănătate numai luarea în evidenţă a gravidei, nu şi supravegherea;
c) supravegherea, de două ori pe lună, din luna a 7-a până în luna a 9-a inclusiv;
d) urmărirea lehuzei la externarea din maternitate - la domiciliu;
e) urmărirea lehuzei la 4 săptămâni de la naştere;
f) consiliere pre şi post testare pentru HIV şi lues a femeii gravide.

NOTĂ:
În cadrul supravegherii gravidei se va face şi promovarea alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minim 12 luni.

3. Examen de bilanţ anual al copiilor de la 2 la 18 ani.
4. Control medical al asiguraţilor în vârstă de peste 18 ani pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate.
Controlul medical cuprinde:
- consultaţie (anamneză, examen obiectiv, diagnostic);
- recomandare pentru examene paraclinice atunci când există argumente clinice de suspiciune a unei stări patologice consemnate în foaia de observaţie.
- încadrarea medicală a asiguratului într-o grupă de risc.

NOTĂ: Serviciile medicale prevăzute la punctele 3 şi 4 nu se acordă persoanelor care beneficiază în anul 2008 de examenul medical de evaluare a stării de sănătate în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui C.N.A.S. nr.994/354/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice din cadrul Programului naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, cu modificările şi completările ulterioare

5. Imunizări:
I. conform programului naţional de imunizări:
a) antituberculoasă - vaccin BCG;
b) revaccinare BCG, după caz, după verificarea cicatricei post primo vaccinare;
c) testarea PPD;
d) antihepatită B;
e) antipoliomielitică VPO şi VPI;
f) împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive - DTP (sau DT la cazurile la care vaccinarea DTP este contraindicată);
g) antirujeolică şi antirujeolică – antirubeolică - antiurliană;
h) împotriva difteriei şi tetanosului - DT (revaccinare);
i) împotriva difteriei şi tetanosului la adulţi - dT (revaccinare);
j) împotriva tetanosului - dT sau VTA;
k) antirubeolică.
II. antitetanos la gravide, pentru profilaxia tetanosului la nou-născut;
III. alte vaccinări în caz de necesitate, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

6. Educaţie medico-sanitară şi consiliere pentru prevenirea şi combaterea factorilor de risc, precum şi consilierea antidrog.

7. a) Controale periodice - epicriză de etapă pentru afecţiunile care necesită dispensarizare conform normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice:
- insuficienţă cardiacă cronică clasa III şi IV - NIHA
- diabet zaharat tip II - pentru asiguraţii aflaţi în tratament cu antidiabetice orale
- HTA cu AVC
b) Controale periodice - epicriză de etapă pentru afecţiunile care necesită dispensarizare conform normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, altele decât cele menţionate la lit. a).

8. Bolnav TBC nou, descoperit activ de medicul de familie, trimis şi confirmat de specialist.

9. Servicii de planificare familială:
- consiliere de planificare familială;
- indicarea unei metode contraceptive la persoanele fără risc.

B. Servicii medicale curative:

1. Consultaţie (anamneză, examen obiectiv, diagnostic) în caz de boală sau accident.

2. Manevre de mică chirurgie şi tratament injectabil, după caz.

3. Prescriere de tratament medical şi igienico-dietetic.

4. Recomandare de investigaţii paraclinice pentru stabilirea diagnosticului şi monitorizare, prin bilet de trimitere, ca o consecinţă
a actului medical propriu.

5. Eliberare de bilet de trimitere pentru cazurile care depăşesc competenţa medicului de familie, cu scurt istoric medical al asiguratului, către alte specialităţi sau în vederea internării. Medicul de familie consemnează în biletul de trimitere
sau va ataşa la acesta rezultatele investigaţiilor paraclinice efectuate în regim ambulatoriu atunci când acestea au fost necesare pentru a susţine şi/sau confirma diagnosticul menţionat pe biletul de trimitere în vederea internării şi data la care au
fost efectuate, care completează tabloul clinic pentru care se solicită internarea.

6. Luarea în evidenţă a bolnavului TBC confirmat de medicul de specialitate, urmărirea şi aplicarea tratamentului strict supravegheat, până la scoaterea din evidenţă pe baza schemei TSS şi numai pentru situaţiile în care medicul de familie
este direct implicat în administrarea acestei scheme. Pentru persoanele care refuză aplicarea tratamentului medicii de familie vor apela la sprijinul organelor de poliţie şi al autorităţilor publice locale.

7. Asistenţă medicală la domiciliu în cadrul programului de lucru stabilit pentru aceasta, pentru situaţiile în care medicul de familie consideră necesară această deplasare.

8. Monitorizarea tratamentului şi a evoluţiei stării de sănătate a bolnavilor cronici.

9. Monitorizarea şi managementul hemodinamic prin metoda bioimpedanţei toracice pentru HTA esenţială.

10. Consultaţii la domiciliul asiguraţilor în afara programului de lucru – maximum 5 consultaţii/săptămână/medic.

C. Servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă:
a) asistenţă medicală în urgenţe medico-chirurgicale (anamneză, examen clinic şi tratament), în limita competenţei medicului de familie şi a posibilităţilor tehnice medicale;
b) trimitere, pentru cazurile care depăşesc competenţa medicului de familie, către alte specialităţi sau în vederea internării, după caz.
Asiguraţii beneficiază de aceste servicii, indiferent de medicul de familie pe lista căruia sunt înscrişi. Medicaţia pentru cazurile de urgenţă se asigură din trusa de urgenţă.


Serviciile medicale pentru situaţiile de urgenţă se acordă:
1) în cabinetul medicului de familie, în cadrul programului de lucru stabilit,
2) în centrele de permanenţă, în afara programului de lucru stabilit al medicilor de familie; serviciile medicale furnizate de medicii de familie în centrele de permanenţă se acordă în baza unor contracte distincte încheiate între aceştia şi casele de asigurări de sănătate. Condiţiile de acordare şi modalităţile de plată sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative.


D. Activităţi de suport:
Eliberare de acte medicale: certificat de concediu medical, certificat de deces, cu excepţia situaţiilor de suspiciune care necesită expertiză medico-legală, certificat medical pentru îngrijirea copilului bolnav, conform prevederilor legale; adeverinţe medicale pentru copii necesare înscrierii în colectivităţi; scutiri medicale pentru copii în caz de îmbolnăviri; adeverinţe medicale solicitate de personalul sanitar pentru exercitarea profesiei precum şi de celălalt personal angajat în sistemul sanitar şi al asigurărilor sociale de sănătate.


E. Activităţi necesare în limita domeniului de competenţă a asistenţei medicale primare."

Legislatie - Program de lucru al medicului de familie

Preluat din Contractul-Cadru 2008 incheiat intre medicii de familie si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

"SECŢIUNEA a 6-a Asistenţa medicală primară - Condiţii specifice

PARAGRAFUL 2 Programul de lucru

Art. 27.- Furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primară acordă servicii medicale în cadrul programului de lucru stabilit de către aceştia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare, inclusiv sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale, în afara programului de lucru se acordă servicii medicale de către medicii de familie în centrele de permanenţă înfiinţate şi organizate conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 28.- (1) Programul de activitate săptămânal al fiecărui medic de familie, organizat în funcţie de condiţiile specifice din zonă, trebuie să asigure în medie pe zi minimum 5 ore la cabinetul medical şi două ore la domiciliul asiguraţilor, conform graficului de vizite la domiciliu. În cabinetele medicale şi/sau localităţile unde îşi desfăşoară activitatea cel puţin 2 medici de familie, acordarea asistenţei medicale se va asigura atât dimineaţa, cât şi după-amiaza.

(2) Asistenţa medicală în afara programului de lucru este asigurată, după caz, de:

a) medicii de familie asociaţi din mai multe localităţi în centre de permanenţă care acordă asistenţă medicală conform prevederilor legale în vigoare;
b) unităţi medicale specializate ce asigură serviciile medicale de urgenţă prespitalicească şi transport medical.

(3) Medicul de familie are obligaţia să afişeze la cabinetul medical numărul de telefon şi adresa centrului de permanenţă care asigură rezolvarea situaţiilor de urgenţă în afara programului de lucru, precum şi programul fiecăruia dintre medicii asociaţi, iar în situaţia în care nu este organizat centru de permanenţă, pentru urgenţe medicale se afişează numărul de telefon la care poate fi apelată substaţia serviciului judeţean de ambulanţă (112), respectiv al celui mai apropiat serviciu de ambulanţă organizat de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie.

(4) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale acordate în condiţiile prevăzute la alin. (2) se stabileşte prin norme.

Art. 29.- Pentru perioadele de absenţă a medicilor de familie se organizează preluarea activităţii medicale de către un alt medic de familie. Condiţiile de înlocuire se stabilesc prin norme."

Protestul in presa



Amosnews: Medicii de familie îşi iau concediu în semn de protest

Ziare.com: Giurgiu: Jumatate dintre medicii de familie, in concediu

Ziare.com: Cabinetele de medicina primara sunt amenintate de faliment

Ziua: Protestele medicilor de familie

Evenimentul Zilei: Medicii de familie, aproape de faliment

Evenimentul Zilei: Medicii de familie intră în concediu de grevă

Activitatea medicului de familie


In afara de activitatea medicala propriu-zisa, care poate fi consultata aici, medicul de familie mai trebuie sa realizeze raportarea (electronica + pe hartie) activitatii medicale catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Directia de Sanatate Publica, ca o conditie a Contractului-Cadru semnat cu CNAS, trebuie sa participe la cursuri, conferinte si simpozioane, ca parte a programului de Educatie Medicala Continua, necesare eliberarii dreptului de libera practica.

In plus, deoarece medicii de familie lucreaza in cabinete medicale individuale si independente, medicul are toate indatoririle si obligatiile unui patron de societate comerciala, fiind nevoit sa isi plateasca singur impozitele, taxele si contributiile pentru salariul propriu si al angajatilor: asistenta, femeie de serviciu, uneori si contabil si operator PC; facturile pentru utilitatile cabinetului si pentru contractele de prestari servicii incheiate cu furnizorii de servicii cum ar fi ridicarea deseurilor sanitare; asigurarile de malpraxis; sa achizitioneze tipizate in regim special: retete, concedii, adeverinte, chitante; sa duca lunar raportarea la filiala locala a CNAS etc.

De mentionat ca in timp ce activitatea medicala propriu-zisa este realizata in cele 5 ore din cabinet plus 2 ore de consultatii la domiciliu pentru anumite cazuri speciale ("teren") stipulate in contractul cu CNAS, restul activitatilor se realizeaza in timpul liber al medicului de familie. In unele zone, unde accesul la servicii medicale este deficitar, medicii de familie asigura servicii medicale in regim de permanenta, adica 24 de ore din 24, in urma semnarii unui contract suplimentar cu CNAS pentru "centrul de permanenta".

Tot de mentionat ca Programele Nationale cum au fost cel de Evaluare a Sanatatii care s-a desfasurat in perioada 1 iulie 2007-31 decembrie 2009, si cele anuntate de Ministrul Sanatatii Ion Bazac de preventie a cancerului de col uterin si de evaluare a riscului cardio-vascular reprezinta contracte suplimentare incheiate intre medic si Ministerul Sanatatii. Prin aceste programe, medicul este obligat sa isi prelungeasca programul de la cabinet, pentru a nu afecta buna desfasurare a contractului cu CNAS.

Aceste Programe Nationale reprezinta deci o munca in plus, un al doilea "job", in timpul liber al medicului.


vineri, 13 februarie 2009

Nu lasati medicina de familie din Romania sa dispara !

Parlamentarii vor vota luni un buget diminuat cu 40% fata de anul 2008 pentru medicii de familie ! Acest lucru va duce la DISPARITIA cabinetelor de medicina de familie din Romania, cu GRAVE consecinte asupra sanatatii romanilor si asupra intreg sistemului sanitar.

Medicii de familie

  • sunt cei care se ocupa de vaccinarea copiilor, PREVENIND boli periculoase ca poliomelita, tuberculoza, difteria, tetanosul, tusea convulsiva;
  • rezolva cazuri mai mult sau mai putin grave de boala care trimise la spitale ar AGLOMERA si mai mult unitatile de primiri urgenta si camerele de garda;
  • fac TRIAJUL pacientilor, trimitandu-i la policlinici sau spital la specialitatea de care au nevoie, SCUTIND astfel spitalele de a face acest triaj care le-ar consuma timp si resurse;
  • prescriu lunar retetele gratuite si compensate de medicamente gratuite pentru pacientii VARSTNICI si alti bolnavi cronici, scutindu-i pe acestia de drumuri pana la spital;
  • consulta, supravegheaza si trateaza SUGARII, bebelusii de pana la 1 an, din 2 in 2 luni;
  • consulta, supravegheaza si trateaza pacientii pentru a PREVENI imbolnavirea lor prin programe de screening si preventie;
  • au o viziune globala a starii de sanatate si a patologiei pacientului, urmarindu-i evolutia pe intreg parcursul vietii, integrand toate diagnosticele si tratamentele primite de la ceilalti medici de specialitati diferite.

In plus, medicii de familie din satele si comunele tarii, sunt de multe ori SINGURUL serviciu de ingrijire medicala de care beneficiaza pacientii in mod curent, spitalele aflandu-se la zeci de km departare, scutind astfel serviciul de ambulanta, SMURD de drumuri inutile.

NU LASATI MEDICINA DE FAMILIE SA MOARA !

Toate tarile europene au inteles importanta vitala a medicului de familie intr-un sistem de sanatate si au acordat procente din fondurile dedicate sanatatii de 12-15%. Romania vrea sa acorde in anul 2009 DOAR 5% !!! Cu 40% mai putin decat in anul 2008.

Medicii de familie nu cer nici o majorare de venituri in aceste vremuri de criza, cer doar sa primeasca aceleasi sume ca anul trecut pentru a putea sa achite CHELTUIELILE CABINETELOR MEDICALE.

Nu va lasati dezinformati ! Medicii de familie nu au SALARII de 200 de milioane de lei vechi cum s-a scris in presa. Sumele acestea sunt exceptii, media pe tara este de 70 de milioane lei vechi si reprezinta VENITUL CABINETULUI, din care medicul de familie trebuie sa plateasca utilitatile cabinetului - curent, caldura, telefon, deseuri - materialele sanitare: seringi, ace, dezinfectant, detergent, tipizatele - formulare retete, concedii, adeverinte, chitante, consumabile - papetarie, impozite, salariu asistenta, femeie de serviciu !! Acestea nu sunt asigurate de stat ca in spitale, medicii de familie fiind liber profesionisti, cu cabinet medical individual aflat in contract de prestari servicii cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate !

Acest lucru a fost mentionat intr-un comunicat de presa si de catre Colegiul Medicilor din Romania.

NU LASATI MEDICINA DE FAMILIE DIN ROMANIA SA DISPARA !

Sprijiniti medicul dumneavoastra de familie si medicina de familie din Romania ! Cereti Parlamentului un buget pentru asistenta primara de cel putin 9% din FNUASS, la nivelul celui din anul 2008.

Realitatea.net - Peste jumătate dintre cabinetele de medicină de familie vor falimenta, până în luna aprilie

Realitatea - articol complet

"Medicii de familie vor trage primul semnal de alarmă către autorităţi, în perioada 18-20 februarie, când vor intra în concediu de odihnă, fără înlocuitori, şi vor afişa anunţuri pentru pacienţi, prin care îi informează de posibilitatea falimentării cabinetelor medicale în condiţiile scăderii veniturilor cu 40% şi a creşterii cheltuielilor în funcţie de cursul euro.

"Este o măsură de disperare şi nu un război. Nu vorbim de veniturile medicului de familie, ci ale cabinetului. Chiar cu o reducere drastică a cheltuielilor, cabinetele vor da faliment şi populaţia va rămâne fără serviciile medicale de bază. În aceste cabinete au loc peste 50 de milioane de consultaţii pe an", a explicat preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu."

Articol Curentul - Medicii de familie - decimaţi de buget

Articol

"Ministrul sănătăţii ar putea da una dintre cele mai grave lovituri sănătăţii, alocând anul acesta medicinei de familie un buget cu 40% mai mic decât anul trecut. Potrivit Asociaţiei Medicilor de Familie, venitul mediu de anul trecut al unui medic de familie, cu spor de mediu rural, era în jur de 3.200 lei. Însă, dat fiind bugetul pe anul acesta, venitul unui medic ar fi de minus 3.500 de lei, adică ar trebui să vină cu bani de acasă. Medicii de familie au avertizat că măsura va duce la închiderea a jumătate dintre cabinetele din întreaga ţară.

Implicaţiile sunt multe şi ar duce la agravarea situaţiei din sistemul sanitar românesc. Practic, sistemul de asistenţă primară ar suferi grav, aşa cum susţine şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Potrivit acestuia, Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) sunt sufocate de numărul mare de pacienţi, care nu sunt neapărat o urgenţă, iar dacă s-ar îmbunătăţi sistemul asistenţei primare, numărul pacienţilor ar scădea. Căci medicina primară trebuia îmbunătăţită, nu înjumătăţită. Concret, numărul medicilor de familie va scădea, UPU ale spitalelor vor fi şi mai aglomerate, iar serviciul de ambulanţă ar putea să nu mai facă faţă cererilor. "

miercuri, 11 februarie 2009

Petiţie online pentru medicina de familie

Asociaţia Medicilor de Familie din Botoşani a lansat o petiţie online în care expune pericolul reducerii cu 40% a veniturilor cabinetelor de medicină de familie. Petiţia a fost deja semnată de peste 1500 de medici de familie şi pacienţi din toată ţara.

Câteva din mesajele alăturate semnăturilor:

"muncesc de 20 ani isistem-rural.24 ore din 24 cu locuinta in dispensar-perspectiva ultimilor 4 ani ma ingrozeste;in toti acesti ani am sperat ca meseria pe care o fac cu mare respect sa fie la rindul ei respectata de statul roman;e pentru prima oara in viata mea cind imi e rusine ca sint ROMAN si MEDIC DE FAMilLIE-daca asa se doreste pastrarea noastra in tara-imi este SILA de cei ce fac politica sanitara;Tot respectul pentru dl NICOLAESCU-nu pentru ca in guvernarea lui am avut bani.ci pentru RESPECTUL pe care ni l-a oferit;"

"Oare chiar sunt dusmanul tarii mele?Romania ma trateaza ca pe un dusman,cu administratia care ma plimba de colo-colo,cu justitia care joaca mima cu mine,cu politicieni care ma mint in fata,cu televiziuni care vor sa ma manipuleze,cu spitale care arata ca niste puscarii si acum vor sa-mi ia si "aspirina",medicul meu de familie.Oare cu ce am gresit eu tarii mele ?"

"Sunt un medic tanar care peste un an va fi medic de familie. Si asa este destul de greu de adunat pacienti si de facut lista suficient de mare pentru a semna contract cu Casa de Asigurari, dar daca nici nu ma pot baza pe un venit cu care macar sa pot trai atunci nu merita sa profesez in tara asta. Refuz la varsta asta sa mai traiesc pe spatele parintilor care si asa investesc prea mult pentru ca eu sa pot profesa peste un an."

"SUNT MULTUMITA! Sunt multumita pentru ca la venitul preconizat pe 2009 voi iesi pe minus si astfel nu mai are sens sa vin la serviciu; sunt multumita ca asistentele medicilor de familie isi vor pierde serviciul si vor avea de suferit, ele si familiile lor; sunt multumita ca nemaiavand servici nu voi mai plati nimic statului si astfel voi manca eu banii statului; sunt multumita ca neavand un mijloc de existenta vor avea de suferit copiii mei; sunt multumita ca am o varsta la care nu ma mai gandesc sa iau drumul pribegiei si astfel voi beneficia de ajutor social; sunt multumita ca pacientii mei, in special pensionarii vor sta bucurosi pe culoarele spitalelor pentru a fi consultati si a primi retete compensate; sunt multumita ca toti batraneii si batranicile de la tara vor pleca zeci de km spre oras pentru a fi consultati; sunt multumita ca toti sugarii nu vor mai fi vaccinati si astfel vom avea din plin poliomielita, hepatite, rujeola (pojar) precum si alte boli atat de necesare unei natiuni civilizate; sunt multumita ca medicina de familie, singura specialitate respectata inca de majoritatea cetatenilor tarii va fi practic desfiintata; sunt multumita ca suntem atat de apreciati de presedintele CNAS si de guvernantii nostri; sunt multumita , sunt atat de multumita ca-mi mai storc o lamaie (cat timp o mai am si pe aia) sa-mi treaca greata"

"Pentru ca localitatea in care eu imi desfasor activitatea ca medic de familie(o comuna - mediul rural) nu a avut niciodata un dispensar, am cumparat o cladire anul trecut pe care am amenajat-o ca si cabinet si la care platesc rate mari. Cum voi mai plati ratele la banca( prin divizia pentru medici) in conditiile in care mai am inca doua rate mari la doua aparate medicale?( ecograf si electrocardiograf) Mentionez ca sunt singurul medic de familie din respectiva comuna si ca pentru a faca acest imprumut la banca pentru achizitionarea spatiului cu destinatia cabinet medical am girat cu apartamentul in care locuiesc. NICIODATA NU A EXISTAT ACOLO UN SPATIU CU DESTINATIA DE CABINET MEDICAL. Mentionez ca am ocupat acel post in urma unui concurs national in anul 1997.Cand m-am prezentat la post am constatat cu stupoare ca nu existe dispensar! M-am adresat primariei de unde am primit o negatie cum ca nu au un spatiu corespunzator pentru nu cabinet medical pe care sa mi-l ofere. Pana anul trecut am functionat intr-un spatiu inchiriat de mine(singurul pe care l-am gasit cu mare greutate)necorespunzator din punct de vedere al normelor sanitare, cu igrasie, mucegai si apa pe peteti. As vrea sa-l intreb pe D-l Ministru al Sanatatii, in conditiile in care scade valoarea punctului, cum imi achit ratele la banca pentru spatiu si aparatura, nemaivorbind de celelalte cheltuieli: cheltuieli cu personalul, curent, caldura, telefon, internet. In aceste conditii, deoarece am girat cu casa in care locuiesc, nemaiputand achita ratele la banca, nu raman pe drumuri fara locuinta eu si parintii mei( care locuiesc cu mine)?As vrea sa-mi dea cineva un raspuns, deoarece am facut totul pentru pacientii mei ,nu pentru mine(nu am crezut ca aceasta actiune se va dovedi o mare greseala)Pot proba totul cu documente.De cand am aflat de probabilitatea micsorarii venitului, nici eu, nici asistenta mea nu mai avem o clipa de liniste, aproape ne-am imbolnavit.Nu am avut curajul sa le dau aceasta veste parintilor mei , care m-au sprijinit in toata aceasta actiune( au stat cu muncitorii pentru a-i supraveghea in vederea amenajarii unui cabinet medical decent, au alergat dupa materiale de constructii, acte, etc.)- in timp ce eu m-am ocupat de pacienti.Mentionez ca locuiesc la 50 km de locul de munca(fac naveta zilnic) ESTE O ABERATIE CE SE INTAMPLA, ACUM CAND SE FACE ATATA PROPAGANDA CU STABILIREA MEDICILOR IN MEDIUL RURAL, ACORDARE DE SPRIJIN IN SENSUL ACESTA..., DAR UNDE ESTE SPRIJINUL? Trebuie sa facem ceva, deoarece nu ramanem numai fara loc de munca, dar in cazul meu imi pierd si locuinta."

"In toate tarile UE medicina de familie este temelia sistemului de sanatate. In aceste tari medicinii de familie i se aloca 14-15% din fondurile sanatatii. In Romania, in anul 2008, acestui segment i s-a alocat cel mai mare procent: 9%. Din acesti bani, multi pentru unii la prima vedere – venitul cabinetului si nu al medicului – medicii finanteaza sistemul de asistenta medicala primara in totalitate si, din nevoie de a-l moderniza, de a-l dezvolta, medicii au facut credite pentru reparatie, dotare. Am crezut ca ne indreptam spre lumea civilizata, spre UE si ca vom ajunge si noi la procentul din tarile civilizate. PSD a promis ca MF va avea 12% din buget. Si la profesori a promis 6% din PIB. Se pare ca si noi, ca si ei, nu vom ramane decat cu promisiuni, minciuni, deoarece bugetul care ne este alocat pentru 2009-2012 nu va fi mai mare de 5-6% din bugetul MS, situat la nivelul anilor 2003-2006. Ce inseamna acest lucru? Falimentul cabinetelor de MF, sistarea asistentei de medicina primara, bolnavi agravati, spitale mai pline, costuri mai mari in sistem."

Pentru toţi medicii care strâng din dinţi

După atâta timp în care medicii şi-au văzut de treabă sub ploaia de înjurături şi critici a unora şi altora, căci în România la sport şi medicină ne pricepem toţi, un medic a decis să vorbească pentru "toţi medicii care strâng din dinţi". Citiţi scrisoarea deschisă către ministrul Sănătăţii pe blogul său.

Articol Mediafax

Un alt articol foarte bine documentat al unei jurnaliste in adevaratul sens al cuvantului, dna. Elvira Gheorghiţă

"Doctori buni, doctori răi, medicină cu bani şi reguli

În marea vraişte, undeva, prin România se fac cu succes transplanturi.Unii norocoşi sunt aduşi la viaţa din moarte. Chestiunea e ca nimeni nu prea are chef sa pună reflectoarele pe Popescu, Sinescu, Lucan, Brădişteanu (cel din urmă, subiect suculent când mai calcă pe la tribunal, într-un proces cu vâlvă şi bani mulţi). Rămân să se lumineze în singurătăţile de sub lămpile sălilor de operaţii. Ei sunt o ştire stingheră, pe ici, pe colo.

De vină e, negreşit , sistemul. Un medic face două sute de ore de gardă pe lună. Neplătite.

Şi cu cât ar trebui plătită omenia? Cât ar trebui să primească un doctor care nu mai ştie dacă a venit la spital azi sau ieri? Sunt de pus la grămadă toţi medicii? Putem vorbi cu uşurinţă de „spitalul morţii”?

Şi mai e marea boală naţională: să faci cum te taie capul. Nici nu vrem să ştim dacă suntem bolnavi ori ba (În Canada, analizele medicale anuale sunt obligatorii). Ne place să trăim la întâmplare. Şi traiul la întâmplare s-a mutat în şcoli, spitale, primării. Am pus regulile în cui, sub scuza că am trăit prea mult sub apăsarea regulilor
."

Investiții ale medicilor de familie



Un articol foarte bine documentat despre medicii de familie din zonele cu acces deficitar la serviciile de sanatate.

"Cei peste 2.000 de locuitori ai comunei Orăştioara de Sus au parte de medic de familie, de dispensar modern şi de farmacie. Doctorul Corneliu Fulga a venit ca medic de dispensar în comună prin 1981. L-a cunoscut şi l-a îndrăgit mai toată lumea.

Prin 1994, când a auzit că Banca Mondială oferea bani pentru dispensare moderne, a dus mun că de convingere. Rând pe rând, primarul, şefii spitalului din Orăştie şi cei de la judeţs-au lăsat convinşi. S-a făcut un proiect, s-a făcut lobby, iar comuna a primit 380.000 de lei pentru investiţie. Vechiul dispensar a fost lăsat liber şi ocupat, ani mai târziu, de o farmacie. Noul dispensar cuprinde sală de aşteptare, cabinet de consultaţii, sală de tratamente, vestiar şi toalete.

La etaj, se află locuinţa medicului, un apartament cu două camere şi cu o suprafaţă totală de aproape 100 de metri pătraţi. Clădirea are apă caldă şi căldură datorită unei centrale pe lemne
. "

Scrisoare deschisa catre ministrul Sanatatii

Domnule ministru,

In numele mai multor medici francezi , de origine romana, ingrijorati de ce se intimpla in Romania cu medicii si cadrele paramedicale, vrem sa tragem semnalul de alarma in fata comunitatii europene din care faceti parte de doi ani. Daca inainte de intrarea Romaniei in CE situatia sanitara a tarii era degradata si fara egal in tarile din CE , de doi ani asistam la o catastrofa care poate avea repercursiuni pe termen lung pentru viitorul tarii.

Politica "usoara" si cu totul neadaptata realitatii dusa de politicieni romani in ultimii 15 ani ,se adauga dificultatilor economice inerente aceste perioade de "tranzitie".

Mai recent valul sau vagul de emigrari al bluzelor albe in occident nu face decit sa agraveze situatia grea a "sanatatii" sistemului de ingrijiri din tara.

Venirea noului ministru era asteptata ca "mintuire" ca o ultima solutie.Iata insa ca ultimele "evenimente ", precum si campania de denigrare a medicilor romani va fi foarte rau traita de acesti "eroi" in domeniul sanatatii ,ultimul bastion de cadre care, pentru bac plus 11 ani lucreaza pe o suma care aici este limita de saracie.In ultimi doi ani ,m-am ocupat indirect de "racolarea" de medici romani pentru a acoperi deficitul de generalisti aici in Franta.

Daca numarul celor care au parasit Romania pentru a ingriji alte "natii" se ridica la peste 4000 ,recenta campanie de calomniere a medicilor si conditiile mizerabile pe care le oferiti acestor"luptatori pentru sanatatea poporului roman " ,nu va face decit sa goleasca tara ce tot ce avem mai bun.

Daca nu vreti sa ajungeti ca medicii din lumea a treia sau a patra sa va ingrijeasca si pina nu este prea tirziu ,treziti va la realitate si "schimbati macazul" cum zice romanul.

Noi,medicii de origine romana din Franta,sintem gata sa participam activ la aceste schimbari si sa putem oferi colegilor de "suferinta" hotariti sa ramina in tara conditiile unei medicini de calitate,posibilitatea ca exercitiul medicinii sa devina o bucurie si nu un cosmar ca azi.

Veti ramine poate in istoria romaniei,ministrul care nu a trecut pe linga aceasta ocazie unica de "a salva" sanatatea romanilor.Modele de urmat exista,comunitatea europeana aduce aportul ei financiar,nu lipseste decit vointa politica si cuvintul unui ministru curajos.

Daca stiu bine sintem amindoi absolventi de la Carol Davilla , un strain care a oferit Romaniei o scoala medicala de renume

DR.CIPRIAN VAJEU
FRANCE

Memoriul Societatii si Patronatului National ale Medicilor de Familie

MEMORIU

SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE MEDICINA FAMILIEI/MEDICINĂ GENERALĂ (SNMF) ŞI PATRONATUL NAŢIONAL AL MEDICILOR DE FAMILIE DIN ROMANIA (PNMF) au luat la cunoştinţă cu îngrijorare despre fondurile alocate asistenţei medicale primare prevăzute în proiectul de buget pe anul 2009. Am constatat cu surprindere că, deşi pentru anul 2009 nu sunt prevăzute modificări semnificative ale FNUASS, fondul alocat asistenţei medicale primare este diminuat cu 40,69% fata de anul 2008, reducerea fiind cea mai drastică, neegalată de nici un alt sector din sănătate sau de un alt capitol prevăzut în buget.


Pentru anul 2008 fondurile alocate asistenţei medicale primare au reprezentat 9% din cota FNUASS pentru serviciile medicale. Proiectul de buget pentru 2009 prevede doar 5,4%, pentru asistenţa medicală primară, cu toate că în programul de guvernare al PSD s-a prevăzut pentru asistenţa medicală primară un procent de 10-12% iar PDL a prevăzut creşterea veniturilor personalului medical, ambele formaţiuni prevăzând un procent de 6% din PIB pentru sănătate.

Pe plan european medicina de familie beneficiază de 12-15% din bugetele sănătăţii. O finanţare a asistenţei medicale primare de 5,4% înseamnă colapsul bazei piramidei sistemului de sănătate.


Mai mult, prevederile pentru 2010, 2011 nu dau şanse nici măcar norocoşilor care vor supravieţui în 2009.

În acest sens dorim să facem următoarele precizări:

- Medicina de familie este segmentul de bază şi de prim impact pentru sănătatea întregii populaţii. În cabinetele medicilor de familie se acordă minimum 50.000.000 de consultaţii pe an.

- În toată lumea, dezvoltarea medicinii de familie s-a dovedit singura soluţie viabilă şi eficientă pentru protecţia populaţiei si asigurarea serviciilor medicale de bază. A distruge medicina de familie înseamnă să distrugi sistemul de sănătate, ceea ce nici o societate nu-şi poate permite.

- Medicul de familie este medicul de prim contact şi este alături de pacientul său în toate aspectele vieţii acestuia, de la naştere la căsătorie, de la botez şi până la deces - omul sănătos, omul bolnav, omul care are nevoie de consiliere.

- 80% din consultaţiile cronicilor şi din retetele compensate acordate populaţiei sunt efectuate de către medicii de familie.

- Vaccinările, urmărirea riscului de boală sunt aspecte ale prevenţiei care aparţin tot medicului de familie.

- Urmărirea gravidei, a sugarului, supravegherea dezvoltării copilului, urgenţele minore, supravegherea epidemiologică (hepatite, TBC, gripă etc) sunt efectuate tot la nivelul cabinetelor noastre.

- Medicina de familie este o specialitate extrem de vastă, care implică în afara serviciilor medicale curative şi medicina omului sănătos, promovarea sănătăţii, medicina comunitară, profilaxia bolilor cu impact major asupra sănătăţii populaţiei, aplicarea programelor naţionale de sănătate, precum şi o relaţie specială, de lungă durată cu pacienţii noştri.

- Medicul de familie este cel care a întocmit sau a contribuit esenţial la registrul naţional de boli cronice, de diabet, programele naţionale de prevenţie, distribuirea laptelui praf, monitorizarea gravidei. Acestea sunt aspecte mai puţin spectaculoase şi nu apar în titlurile din mass media.

- Medicii de familie reprezintă mai mult de un sfert din medicii ţării. Alaturi de ei lucrează, şi sunt plătiti din aceleaşi fonduri circa 20.000 de asistenţi medicali. Colapsul cabinetelor înseamnă şi afectarea întregului personal al cabinetelor medicale de medicină de familie.

- Cabinetele de medicină de familie sunt unităţi sanitare private. Există o confuzie întreţinută între veniturile acestor unităţi sanitare şi venitul medicului titular, care evident nu sunt unul şi acelaşi lucru. Mai mult, venitul cabinetului nu este similar salariului medicilor din sistemul bugetar. Din venitul unui cabinet, medicului titular ii revin cel mult 25-30% din venitul cabinetului.

Un cabinet de medicină de familie cu o structură echilibrată de pacienţi şi care are înscrişi pe liste 1500 de asiguraţi (media pe ţară) are un venit mediu în 2008, de 6000 lei din plata per capita şi un venit mediu de 1000 lei din încasările per serviciu, la valorile punctelor corespunzătoare foii de buget din anul 2008. Pentru buna funcţionare a cabinetului, sunt necesare cheltuieli în medie de 5000 lei. Rezultă un venit brut de 2000 lei, din care trebuie plătite cheltuielile de asigurări sociale, contribuţia la FNUASS şi impozitul pe venit. Rămâne un venit net lunar de 1200 lei pentru anul 2008. Detaliile sunt prezentate în anexă.

În anul 2008 finanţarea asistenţei medicale primare a permis dezvoltarea cabinetelor medicale; medicina de familie a devenit mai atractivă şi în acest an noii specialişti de medicină de familie au început să ocupe locurile descoperite de ani de zile, mai ales din mediul rural, preferând această soluţie în locul emigrării sau orientarii spre alte domenii paramedicale.

În condiţiile în care bugetul FNUASS pentru anul 2009 este aproximativ egal cu cel din 2008, in conditiile unui an de austeritate, intelegem stagnarea finantarii asistentei medicale primare ca si in celelalte segmente. Asta nu inseamna ca austeritatea să se resimtă cu preponderenţă în medicina de familie în conditiile în care la unele subcapitole creşte procentul alocat cu până la 40%, iar la celelalte scăderea este cuprinsă între 5% şi maximum 13%.

De aceea SNMF si PNMF solicită păstrarea cel puţin a aceleiaşi foi de buget pentru medicina de familie şi în anul 2009, în scopul continuării funcţionării şi dezvoltării asistenţei medicale primare şi de asemenea cu scopul prevenirii falimentării cabinetelor medicale cu mai puţin de 1500 de asiguraţi înscrişi, adică jumătate din cabinetele medicale din ţară, fapt care ar putea duce la blocarea sistemului sanitar.

Diminuarea bugetului cu 40% va duce la diminuarea venitului cabinetului cu un procent similar, şi va ajunge sub valoarea cheltuielilor necesare, în condiţiile în care costurile menţionate ar rămâne constante. Este ilegal sa micşorăm salariile angajatilor, iar cheltuielile sunt în bună parte neinfluenţabile (utilităţi, tipizate, dezinfectanţi, căldură, energie electrică, telefoane, medicamente pentru urgenţe). Chiar cu o reducere drastică a cheltuielilor, se va ajunge la închiderea a unui procent de 40-50% din cabinetele de medicină de familie. Medicii şi asistentele vor alege un alt drum, usor de prevăzut.

Asta înseamnă însă şi o deteriorare gravă a sistemului de sanatate şi aşa fragil, înseamnă că o buna parte a populaţiei va rămâne fără serviciile medicale de bază.

Vă rugăm să analizaţi aceste aspecte şi să ne ajutaţi în rezolvarea unei situaţii profund îngrijorătoare pentru noi.

Preşedinte Societatea Nationala de Medicina de Familie
Dr. Rodica Narcisa Tănăsescu
Preşedinte Patronatul National al Medicilor de Familie
Dr. Doina Mihăilă
ANEXĂ
Fişă lunară de venituri şi cheltuieli pentru un cabinet medical de medicină de familie cu un medic titular specialist de medicină de familie, având o listă de 1500 asiguraţi.
Venituri 2008:
- Contract cu Casa de asigurări:
- Plata per capita 6000 lei
- Plata per serviciu 1000 lei
- Servicii nedecontate din FNUASS 300 lei
TOTAL 7300 lei

Cheltuieli 2008:

Cheltuieli salarizare personal (asistenţi, contabil, femeie de serviciu, operator PC) - 2800 lei
Utilităţi (electricitate, încălzire, apă-canal-salubritate, telefon, internet - 500 lei
Medicamente şi materiale sanitare - 500 lei
Consumabile (formulare tipizate obligatorii, birotică, papetărie) - 200 lei
Materiale curăţenie, dezinfecţie, sterilizare - 300 lei
Contracte de prestări servicii din partea terţilor (deşeuri medicale, service aparatură medicală, metrologie, service informatică şi softuri medicale) - 200 lei
Licenţe soft - 100 lei
Instrumentar medical - 200 lei
Educaţie medicală continuă obligatorie (40 puncte anual) - 200 lei
Mici reparaţii, întreţinere - 100 lei
TOTAL LUNAR - 5100 lei


Venit brut medic 2008 2200 lei
CAS 600 lei
FNUASS 121 lei
Impozit 16% 237 lei
Venit net lunar 2008 1242 lei

Diminuarea bugetului cu 40% va duce la diminuarea venitului cabinetului cu un procent similar, şi va ajunge la 4500 lei, sub valoarea cheltuielilor necesare, în condiţiile în care costurile menţionate ar rămâne constante. Chiar cu o reducere drastică a cheltuielilor, tot ceea ce se poate obţine este egalizarea cheltuielilor cu veniturile, ceea ce duce la un venit nul pentru medic. Asta se numeşte FALIMENT!

Anunt pacienti

Stimaţi pacienţi,

Din data de 1 aprilie 2009 este posibilă închiderea (desfiinţarea) cabinetului, împreuna cu majoritatea cabinetelor medicale de medicină de familie din localitate şi din ţară, în condiţiile scăderii cu 40% a bugetului alocat medicinii de familie şi deci a veniturilor cabinetului şi creşterii în raport cu Euro a cheltuielilor de întreţinere a cabinetului: utilităţi (curent, căldură, telefon, deşeuri), materiale sanitare (seringi, ace, dezinfectant, detergent etc.), tipizate (formulare reţete, concedii, adeverinţe, chitanţe), consumabile - papetărie, impozite, salariu asistentă, femeie de serviciu.

Dacă acest lucru regretabil se va întâmpla, după 01.04.2009, pentru orice serviciu medical veţi fi nevoiţi sa vă adresaţi ambulatoriilor, spitalelor, ambulanţei, camerelor de gardă.

Pentru lămuriri suplimentare (apel gratuit):

TelVerde "Ce te doare?” (Min Sănătăţii): 0800.800.855
Tel-verde (CNAS): 0800.800.950

Va mulţumim pentru înţelegere !