sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Vaccinul antigripal - încă nu este prea târziu


ECDC, Centrul European pentru Controlul Bolilor, a anunțat în ultimele comunicate de presă că de la începutul anului a crescut numărul cazurilor de gripă sezonieră. Recomandarea ECDC este de vaccinare antigripală, ca metoda cu cea mai mare eficacitate în prevenirea gripei. Alte moduri în care putem preveni îmbolnăvirea sunt igiena riguroasă a mâinilor, folosirea batistelor atunci când strănutăm și repausul la domiciliu în cazul apariției simptomelor gripei, pentru a nu îmbolnăvi și alte persoane.

Pe siteul ECDC se află comunicatele de presă săptămânale, informații și materiale informative video despre gripă, în limba engleză.

Ieri, Dr. Cristian Sever Oană, medic de familie în București și fost președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, a vorbit la Ora de știri (TVR 2) despre gripă și importanța vaccinării.

Perioada ideală pentru administrarea vaccinului antigripal este la începutul sezonului rece (lunile septembrie-octombrie) însă este important de știut că vaccinul poate fi făcut și mai târziu, păstrându-și eficacitatea. Cantitatea totală de anticorpi care protejează organismul împotriva virusurilor gripale care circulă în sezonul respectiv este obținută la 2 săptămâni după vaccinare. Anticorpii încep să fie produși din momentul vaccinării. "Încă nu este prea târziu să ne vaccinăm", anunța ECDC săptămâna trecută.

Gripa poate să fie fatală, din cauza complicațiilor grave care pot să apară chiar și la persoanele altfel sănătoase. Medicul de familie vă poate explica diferențele dintre răceala banală (guturai) și gripă și vă poate oferi recomandările corecte pentru tratamentul simptomelor. Guturaiul și gripa sunt infecții virale asupra cărora antibioticele nu au efect și nu trebuie folosite.

Vaccinul antigripal este oferit gratuit de Ministerul Sănătății prin intermediul cabinetelor de medicina familiei. Deși au existat disfuncționalități în achiziția și distribuția vaccinului și în acest an, în prezent mai există doze de vaccin pentru cei care doresc să se protejeze împotriva gripei. Prioritate au copiii, persoanele vârstnice și cele cu boli cronice.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu