miercuri, 22 decembrie 2010

Cabinete renovate



Iată o nouă serie de cabinete medicale din mediul rural renovate cu fonduri din programe de responsabilitate socială corporativă. În cadrul acestui tip de programe, autoritatea administrativă locală poate contribui cu o parte din finanţare sau doar ca partener, pentru a asigura durabilitatea investiţiei. Proiectele sunt adesea iniţiate de medicii de familie, care trebuie să solicite primăriei acordul pentru a înscrie proiectul în program, deoarece primăria este proprietarul clădirii.


Am mai prezentat pe blog şi cabinete medicale renovate exclusiv din fondurile medicilor de familie, adesea obţinute prin credite bancare:


O situaţie specială, şi se pare că nu unică, este cea a dr. Maria Ignat din Arad, care a construit un cabinet medical nou în 2008, cu ajutorul unui credit bancar. Vechiul cabinet s-a deteriorat şi, încrezătoare în veniturile crescute din 2008, doctoriţa a decis să investească într-un nou cabinet, printr-un credit ipotecar de 80000 euro pe 25 de ani. Scăderea continuă a veniturilor, anunţată şi pentru 2011, au determinat-o să plece în Germania să lucreze, departe de familia rămasă în ţară, de unde trimite 1000 euro lunar în România numai pentru a reuşi să acopere cheltuielile cabinetului, printre care se află şi salariul medicului angajat, în grija căruia au fost lăsaţi pacienţii şi rata bancară.


luni, 20 decembrie 2010

Cine a furat ?


Dacă preşedintele Băsescu spune astăzi la televizor că atunci "când adunai toţi pacienţii care erau înscrişi la medicii de familie, România avea 27 de milioane de înscrişi" iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spune, într-un document oficial, că la medicii de familie erau înscrişi doar 18 milioane, către cine sau ce instituţie trebuie direcţionată acuzaţia de fraudă, din declaraţia preşedintelui, "Şapte milioane... Fraudă!" ?

Aşa cum am prezentat şi în urmă cu 3 luni, eroarea din baza de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi frauda nu au fost realizate de medicii de familie. Acest lucru este tehnic imposibil, date fiind programele informatice furnizate chiar de CNAS. Singurul loc unde a fost posibil să se greşească este la serverul central al CNAS, care ar fi trebuit să verifice CNP-urile pacienţilor înscrişi la medicii de familie şi să semnaleze erorile. Aşa cum am mai prezentat pe blog, medicii de familie raportează electronic din anul 2000, astfel încât nu există nici un motiv pentru care CNAS să fi sesizat erorile din baza de date abia în 2008 sau septembrie 2010 ! Erori există cu siguranţă, însă nu în listele de înscrişi raportate de medicii de familie, ci în baza de date cu asiguraţi a CNAS, iar cuvintele fraudă şi medici de familie nu au ce să caute alăturate.

Medicii de familie au fost obligaţi încă din anul 2000 să folosească diverse programe agreate de casele judeţene de asigurări, apoi, din 2008, şi SIUI. De menţionat că până în iulie 2010 raportarea electronică a pacienţilor înscrişi şi a serviciilor efectuate s-a realizat în multe judeţe "la dublu", adică şi în SIUI şi în vechiul program, tocmai pentru a permite caselor judeţene să uniformizeze bazele de date ! Medicii de familie şi Colegiul Medicilor din România au cerut CNAS încă din 2008, de la apariţia SIUI, să se rezolve problemele SIUI şi să se lucreze într-un singur program.

Într-un document existent pe pagina Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate scrie care era numărul persoanelor "înscrise pe listele medicilor de familie la 30.09.2009 - 18 876 145" ! Merită menţionat că SIUI era implementat în toată ţara şi funcţional la acea dată, conform unui comunicat de presă al CNAS din mai 2009, şi 80% funcţional conform declaraţiilor preşedintelui CNAS în iunie 2010.

Unde erau deci cei 27 milioane de înscrişi, dacă în documentele oficiale ale CNAS şi chiar şi în declaraţiile preşedintelui CNAS apar doar 18 milioane ? Cu siguranţă nu pe listele medicilor de familie !

Despre Sistemul Informatic Unic Integrat în general şi problemele SIUI în special găsiţi foarte multe articole pe acest blog.

Nu ar fi prima oară, şi probabil nici ultima, când Casa de Asigurări de Sănătate dezinformează, apoi revine asupra celor spuse. Important este însă ca plătitorii de asigurări de sănătate să ştie adevărul, cine şi cum le administrează banii. Trimiteţi acest articol şi prietenilor, dacă îl consideraţi interesant.


miercuri, 15 decembrie 2010

CNAS susține că la 1 ianuarie SIUI va fi complet implementat



"Potrivit unui raport recent al CASMB, timpul de raspuns al sistemului este foarte mare, intampinandu-se probleme precum: “blocari frecvente, resetarea zilnica a sistemului, ergonomie in utilizare dezastruoasa, echipamente subdivizionate si nefolosite”.

Cu toate acestea, presedintele CNAS sustine ca in doua saptamani va fi implementat SIUI-ul la nivelul intregii tari, informatizarea Sanatatii fiind unul dintre obiectivele sale de la inceput de mandat. "

Preluare PaginaMedicală.ro.

Detalii despre SIUI puteți găsi în articolele precedente. În luna decembrie, Sistemul Informatic Unic Integrat a fost oprit timp de o săptămână, între 7 și 14 decembrie, pentru actualizare. Anunțul a fost făcut pe 4 decembrie, în ciuda existenței programărilor pentru raportare în săptămâna următoare. Furnizorii de servicii medicale nu au putut raporta activitatea, fiind astfel împinsă spre sfârșitul lunii și perioada de decontare a serviciilor.

vineri, 10 decembrie 2010

Banii din taxa pe viciu



"La mijlocul anului 2006, Parlamentul României a adoptat Legea 95, a Sănătăţii. La Titlul XI - „Finanţarea unor cheltuieli de sănătate", este introdusă ceea ce s-a numit „taxa pe viciu", sumele strânse având trei direcţii precise:
- investiţii în infrastructura sistemului de sănătate;
- finanţarea programelor naţionale de sănătate;
- rezerva MSP pentru situaţii speciale.
Mulţi au fost sceptici cu taxa pe viciu. Nu intrăm în detalii acum. Cert este că în jumătate de an din 2006 s-au strâns 250 milioane euro pentru sănătate, mai mult decât dublu faţă de veniturile prognozate. În 2007 - 450 milioane, în 2008 - 500 milioane. Nu avem datele pe 2009 şi 2010, dar se pare că sumele sunt chiar mai mari. Există experţi care susţin că în aceşti patru ani de când funcţionează taxa pe viciu s-au strâns chiar trei miliarde euro. Şi asta, în condiţiile în care producătorii de alcool au plătit taxa de viciu de şase ori mai puţin decât cei de tutun."


Articol complet in Cotidianul.ro.

În 2007-2008, din taxa pe viciu, ministrul Nicolăescu a finanțat programul național de evaluare a stării de sănătate, de care au beneficiat peste 55% din locuitorii țării. În urma acestui program, medicii de familie au primit în comodat laptopuri si imprimante, pe care le folosesc și astăzi în activitatea zilnică.

În februarie 2009, ministrul Bazac anunța pregătirea a două programe naționale de prevenție. Cel pentru prevenția cancerului de col uterin îi transforma pe medicii de familie în postași iar cel pentru prevenția bolilor cardiovasculare nu a fost demarat nici până în prezent. Medicii de familie au inițiat propriul program de prevenire a bolilor cardiovasculare, fără finanțare de la Ministerul Sănătății.