duminică, 29 martie 2009

Mit - Absenta de la cabinet



Mit: "Medicii de familie nu sunt niciodata la program.", "Nu gasesc niciodata medicul de familie la cabinet."

FALS sau partial adevarat !

Medicii de familie au programul cabinetului afisat pe usa (este o obligatie contractuala). Daca intr-adevar medicul lipseste de la cabinet in timpul acestui program afisat, atunci acest lucru trebuie reclamat de pacient la CNAS sau ASP si medicul va fi controlat daca exista mai multe sesizari ! Medicul poate lipsi nejustificat - caz in care va fi penalizat - sau justificat - dar si in acest caz are obligatia de a afisa pe usa adresa cabinetului unde se afla medicul inlocuitor pe perioada absentei. Daca acest afis nu exista (uneori inlocuit de prezenta asistentei medicale in cabinet, care indruma pacientii), atunci medicul va fi penalizat in urma controlului.

Insa multe din reclamatiile - facute la CNAS sau ASP sau, frecvent, in presa - sunt nejustificate, referindu-se la absenta medicului de la cabinet in afara programului de lucru afisat pe usa ! Programul de lucru, conform contractului, este de 5 ore la cabinet si 2 ore pe teren - vizite la domiciliu in anumite conditii specificate in contract. In weekend si in zilele libere legale (prima si a doua zi de Craciun, Paste, 1 mai, 1 decembrie etc.) medicul de familie nu are obligatia, conform contractului, sa fie prezent la cabinet.

Totusi, pentru asigurarea asistentei medicale in zonele cu acces limitat, exista centre de permanenta in care pot lucra medicii de familie care doresc acest lucru, in baza unui contract suplimentar cu CNAS.

Baza legala o puteti studia intr-o postare anterioara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu