Medicii de familie ocupă din nou pozițiile fruntașe în topul furnizorilor de servicii medicale de care românii sunt mulțumiți și foarte mulțumiți ! Ministerul Sănătăţii și Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) au coordonat realizarea unei cercetări nationale cu privire la calitatea serviciilor din cadrul sistemului sanitar românesc şi percepţia asupra corupţiei din sistem. Cecertarea a fost realizată în perioada 18-29 februarie 2014 cu sprijinul institutului CSOP și a fost cofinanțată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”.
Eșantionul a cuprins 1076 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste din mediul urban și rural care au fost intervievate față în față la domiciliu.
Conform raportului cercetării menționate, 61% dintre români se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de medicul de familie și doar 16% nemuțumiți și foarte nemulțumiți. Pe locul al doilea se situează serviciile de urgență și ambulanță, pe care 51% dintre cei intervievați le-au apreciat pozitiv, în timp ce 21% s-au declarat nemulțumiți și foarte nemulțumiți. Spitalele au polarizat opiniile, 39% dintre români declarându-se mulțumiți și 32% nemulțumiți de serviciile oferite de acestea.
În ceea ce privește timpul de așteptare pentru a accesa serviciile medicului de familie, 74% dintre respondeți îl consideră scurt sau potrivit, doar 21% apreciindu-l ca fiind lung. Aprecierea este diferită în cadrul celorlalte segmente, unde așteptarea este considerată scurtă sau potrivită ca durată de mai puțin de 54% dintre cei intervievați.
"Cabinetul medicului de familie este apreciat ca oferind un nivel mare şi foarte mare (56%) de atenţie acordată pacientului, comparativ cu cabinetul medicului specialist (36%), centrele de diagnostic (35%), serviciile de ambulanţă (31%) şi spitalul (30%)." mai precizează raportul citat.
O altă concluzie a cercetării este aceea că "o proporţie semnificativă a pacienţilor par să centreze rezolvarea problemei de sănătate pe spital şi consideră că trebuie să aibă acces în spital indiferent de tipul problemei medicale (urgenţă sau nu), dacă au sau nu calitatea de asigurat şi dacă respectă sau nu tratamentele prescrise de medic" dar și că sunt necesare campanii de informare ale pacienților privind drepturile și obligațiile lor.
Încrederea românilor în medicii de familie și mulțumirea față de serviciile oferite de aceștia se mențin așadar la aceleași cote ridicate indicate și de sondajele realizate în alți ani, prezentate de medic-de-familie.blogspot.com.
Și acest reportaj tv realizat anul acesta arată că majoritatea celor intervievați se declară mulțumiți de medicul lor de familie.