joi, 21 iulie 2011

Reforma ar trebui să aibă încredere în medicii de familie


"Urmează o doamnă care are o boală cronică de peste zece ani. Este o pacientă grijulie, respectă sfaturile şi se simte bine cu un medicament pe care îl ia de la începutul bolii. Vine pentru o „scrisoare medicală“, de multe ori doar o supervizare periodică, pe care medicii de familie sînt obligaţi să ne-o ceară nouă, specialiştilor. Mă simt ridicol, medicul de familie şi pacienta însăşi ştiu mai bine decît mine ce trebuie să facă, bolnava îmi spune şi doza din medicament care o ajută cel mai mult. Pierd timp, completez o mulţime de hîrtii, bolnava pierde timp. Pentru această pacientă, reforma ar trebui să aibă încredere în medicii de familie, să le dea competenţe multiple, pe care să le verifice, să le dea responsabilităţi mai multe, ajutor să-şi doteze cabinetele şi o remuneraţie mai mare. Imensa majoritate a bolilor pot fi diagnosticate, tratate şi urmărite de aceştia, mai eficient financiar şi lăsînd mai mult timp şi resurse spitalelor, mie, pentru cazurile dificile."

Dilema Veche - O zi din viața unui medic - Dr. Nicolae Rednic, medic primar medicină internă, Spitalul Universitar CFR Cluj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu