vineri, 3 iunie 2011

Medicii de familie explică, pacienţii şi medicii din ambulator îi susţin


Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, a participat la emisiunea Ediţie de prânz la postul B1 TV, unde a vorbit despre situaţia explozivă din sistemul medical, nemulţumirile medicilor şi acuzaţiile autorităţilor statului.

În aceeaşi emisiune au fost prezenţi şi dl. Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor şi dr. Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator. Toate cele trei organizaţii fac parte din Alianţa Pentru Sănătate din România, constituită din necesitatea realizării şi implementării unor masuri pentru atenuarea degradării progresive a sistemului de sănatate din România.

Emisiunea poate fi urmărită pe siteul b1tv.ro.

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dr. Marina Pîrcălabu, a oferit un interviu Radio România Actualităţi, care poate fi ascultat pe siteul AMF Mures şi a avut o intervenţie prin telefon în emisiunea Business Box pe postul Money Channel, care poate fi urmărită pe money.ro.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă, a răspuns întrebărilor reporterilor Antena3. Înregistrarea poate fi vizionată pe siteul antena3.ro.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu