joi, 10 noiembrie 2011

Vaccinarea antigripală


Campania de vaccinare antigripală este întârziată în acest an de dificultățile întâmpinate în procurarea vaccinului prin licitație la nivelul Ministerului Sănătății, conform articolelor din presa din Neamț și Suceava. Dozele furnizate Direcțiilor de Sănătate Publică și distribuite apoi medicilor de familie sunt insuficiente.

„Îi alegem pe cei care sunt foarte bolnavi şi care nu îşi permit să şi-l cumpere din farmacii, cei care nu au niciun ajutor. Anul trecut când am avut vaccin, ne rugam de pacienţi să îi vaccinăm, iar acum când nu este avem foarte multe solicitări“, ne-a spus Doina Draga Buimistriuc, medic de familie şi reprezentanta Asociaţiei Medicilor de Familie Suceava.

Vaccinarea antigripală este recomandată în special persoanelor din grupele de risc - vârstnici, bolnavi cu boli cronice, copii cu vârsta peste 6 luni si gravide, personal medical. Gripa poate avea și complicații severe, de aceea este bine să vă adresați medicului. Protecția dată de vaccin pentru gripă apare la două săptămâni după vaccinare și durează până în sezonul gripal din anul următor.