miercuri, 19 ianuarie 2011

Nici o săptămână fără o nouă lege



Ministerul Sănătății a emis în ultimele săptămâni foarte multe proiecte de legi și ordonanțe care vizează medicina de familie. Întotdeauna s-a declarat că medicina de familie este foarte importantă, deci nu ar trebui să mire toată această atenție concentrată.

Totul a început cu dorința de a modifica modul în care se acordă sporurile de rural, prin tăierea acestora.

A continuat cu proiectul prin care Ministerul dorea ca orice medic din România, care opta sa devină medic specialist de medicina familiei, să o poată face printr-o simplă reconversie profesională de 6 luni, ignorând chiar legile pe care tot Ministerul Sănătății le-a emis, prin care specialitatea de medicină de familie se obține numai după pregătirea specifică, după trei ani de rezidențiat !

O nouă săptămână, o nouă hotărâre de guvern de data aceasta. Fără proiect și dezbateri, în această privință Ministerul a fost hotărât: medicii de familie (în calitatea lor de furnizori) vor cumpăra din fonduri proprii internet de bandă largă, sisteme de back-up, sisteme de rețelistică, adică tot ce este necesar pentru implementarea informatizării sistemului sanitar.

Printre aceste proiecte si hotărâri, tot Ministerul a emis, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Contractul Cadru pentru furnizarea serviciilor medicale, în care apare cea mai dură ripostă la adresa protestelor medicilor de familie din anii precedenți - amenințarea că refuzul de a semna contractul va duce la preluarea activității (specifice!) a medicilor de familie de către medicii din ambulatoriul de specialitate. Desigur, Ministerul și CNAS nu s-au gândit să întrebe și pe respectivii medici dacă pot sau măcar dacă își doresc să preia această activitate. Probabil nici foarte multe întrebări despre regimul în care se aplică astfel de tactici nu și-au pus.

Ultimul proiect, apărut astăzi, readuce la lumină de fapt un proiect vechi de doi ani, combătut intensiv la vremea sa - obligarea medicilor de familie să asigure permanența și servicii de medicină de urgență în centrele de permanență. Discuții pe această tema au fost prezentate pe blog aici și aici.

Oare ce proiect reapare săptămâna viitoare ? Call centre ? Programul de screening de cancer de col uterin, în care medicii de familie sunt simplii poștași ?


luni, 17 ianuarie 2011

De ce nu recunoaște CNAS problemele SIUI ?



Am scris deseori pe blog despre Sistemul Informatic Unic Integrat. Am prezentat toate problemele sistemului și dezinformările CNAS. Iată că după relansarea oficială a SIUI apar și dovezile că a fost prost conceput și că nu s-a ținut cont de feedback-ul oferit de utilizatori, dintre care medicii de familie reprezintă jumătate.

În ziarul Adevărul a apărut un articol despre raportul de Audit Intern realizat de CNAS pentru SIUI în 2009. Aflăm din acest articol și de ce CNAS ține cu dinții de SIUI și nu recunoaște că are probleme:

"Conform raportului de audit, contractul pentru realizarea SIUI are numeroase clauze care dezavantajează clar CNAS. Auditorii au subliniat că în cazurile de reziliere, cea care suportă pagublele este numai CNAS, sub forma sumelor facturate anterior şi neplătite, dar şi a contravalorii bunurilor şi serviciilor comandate, dar încă nelivrate."

vineri, 14 ianuarie 2011

Există o limită


"Sunt medicul tău de familie. M-ai vazut de mult, prea multe ori, trist sau îngândurat, neliniștit sau, dimpotrivă, resemnat, de prea puține ori vesel cu adevarat. Niciodată nu ți-am spus de ce ! Daca vei citi petiția, vei vedea doar o particică din cauzele stărilor mele. Daca ai auzit sau ai citit ceea ce ți se pregătește ție - PACIENTUL meu, iți vei da seama că vom fi toți colegi în suferințe, dar și vinovați că nu am făcut mai mult pentru a preveni sau trata boala cu singurul medicament care este compensat 100% - ATITUDINEA !

Daca esti de acord cu mine, urmează linkul și susține efortul meu și al colegilor mei și poate ne va fi mai bine.
Te asigur că, indiferent de rezultatul demersurilor, voi fi în continuare același medic de familie pentru tine, oricând vei avea nevoie."

(Mesaj scris de Dr. Nicoleta Lambrino)



marți, 4 ianuarie 2011

Noul an si noul contract...


Din pacate, noul an nu aduce liniște pentru medicii de familie și pentru pacienți, ci din nou probleme. În Monitorul Oficial a fost publicat Contractul-Cadru pentru anii 2011-2012. Prima noutate este cea legată de durată - doi ani în loc de unul. În teorie, un lucru bun, pentru ca se asigură continuitate. În practică, durata extinsă aduce numai deservicii, pentru ca noul contract este în defavoarea pacienților și a medicilor și de "beneficiile" sale ne vom bucura fără drept de protest timp de doi ani, dacă va fi acceptat și semnat în forma actuală.

La o primă citire, noile probleme sunt:

- medicii vor trebui sa se încadreze într-un plafon de medicamente, similar celui existent pe vremuri la farmacii;

- finanțarea cabinetelor scade pentru al treilea an consecutiv;

Vă amintiți cozile de la farmacii din trecut ? Drumurile de la o farmacie la alta, poate măcar una mai avea bani de medicamente gratuite și compensate ? Imaginați-vă cum va fi dacă medicii vor fi obligați să decidă ei cui să dea medicamente, ca să ajungă pentru toată lumea. CNAS va face probabil în curând precizări, din birourile directorilor, că plafonul este doar orientativ, nu limitează cu nimic activitatea, dar îi mai poate crede cineva ? Ce rost are plafonul, dacă nu vor exista controale și dacă scopul nu este limitarea prescrierilor ? Frauda, atât de des invocată de CNAS dar niciodată dovedită, și frecvent contrazisă cu dovezi pe aces blog și în presă, poate fi deja oprită cu ajutorul SIUI și a raportărilor electronice pe care le fac farmaciile de foarte mulți ani.

De ce oare durează atât de mult eliberarea unei rețete la farmacie ? Pentru ca farmacia trebuie sa raporteze în format electronic toate informațiile de pe rețete: CNP-ul pacientului, codul de parafa al medicului, medicamentele prescrise. Controlul exista ! Plafonul nu are alt rost decât acela al "economiei", făcută cu prețul sănătății pacienților și cu mana medicilor obligați de CNAS să nu-și mai respecte jurământul și să devină contabili ai casei de asigurări. Medicii s-au opus și anul trecut plafonului de medicamente.

Cealaltă problemă, a finanțării, apare prin schimbarea modului în care se plătesc banii unui cabinet. Continuă să scadă, pentru al doilea an, banii primiți în funcție de numărul de pacienți înscriși, pentru serviciile preventive acordate acestora (vaccinări, controale, screening și altele), și se promite că vor fi mai mulți bani pentru consultațiile bolnavilor acuți și cronici. Scăderea este deci sigură, creșterea doar o promisiune. Și, așa cum am mai explicat, numărul de consultații este limitat, deci care este rostul acestei modificări ? Alte economii pentru CNAS ? Unde este beneficiul pacienților ? Cum își vor asigura plata cheltuielilor cabinetului medicii care au mai puțini pacienți, și deci nici așa multe consultații pe zi ? Cum sunt răsplătiți medicii cu mulți pacienți, foarte solicitați, care au și 40 de consultații pe zi, dar sunt plătiți doar pentru 20 ?



miercuri, 22 decembrie 2010

Cabinete renovate



Iată o nouă serie de cabinete medicale din mediul rural renovate cu fonduri din programe de responsabilitate socială corporativă. În cadrul acestui tip de programe, autoritatea administrativă locală poate contribui cu o parte din finanţare sau doar ca partener, pentru a asigura durabilitatea investiţiei. Proiectele sunt adesea iniţiate de medicii de familie, care trebuie să solicite primăriei acordul pentru a înscrie proiectul în program, deoarece primăria este proprietarul clădirii.


Am mai prezentat pe blog şi cabinete medicale renovate exclusiv din fondurile medicilor de familie, adesea obţinute prin credite bancare:


O situaţie specială, şi se pare că nu unică, este cea a dr. Maria Ignat din Arad, care a construit un cabinet medical nou în 2008, cu ajutorul unui credit bancar. Vechiul cabinet s-a deteriorat şi, încrezătoare în veniturile crescute din 2008, doctoriţa a decis să investească într-un nou cabinet, printr-un credit ipotecar de 80000 euro pe 25 de ani. Scăderea continuă a veniturilor, anunţată şi pentru 2011, au determinat-o să plece în Germania să lucreze, departe de familia rămasă în ţară, de unde trimite 1000 euro lunar în România numai pentru a reuşi să acopere cheltuielile cabinetului, printre care se află şi salariul medicului angajat, în grija căruia au fost lăsaţi pacienţii şi rata bancară.


luni, 20 decembrie 2010

Cine a furat ?


Dacă preşedintele Băsescu spune astăzi la televizor că atunci "când adunai toţi pacienţii care erau înscrişi la medicii de familie, România avea 27 de milioane de înscrişi" iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spune, într-un document oficial, că la medicii de familie erau înscrişi doar 18 milioane, către cine sau ce instituţie trebuie direcţionată acuzaţia de fraudă, din declaraţia preşedintelui, "Şapte milioane... Fraudă!" ?

Aşa cum am prezentat şi în urmă cu 3 luni, eroarea din baza de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi frauda nu au fost realizate de medicii de familie. Acest lucru este tehnic imposibil, date fiind programele informatice furnizate chiar de CNAS. Singurul loc unde a fost posibil să se greşească este la serverul central al CNAS, care ar fi trebuit să verifice CNP-urile pacienţilor înscrişi la medicii de familie şi să semnaleze erorile. Aşa cum am mai prezentat pe blog, medicii de familie raportează electronic din anul 2000, astfel încât nu există nici un motiv pentru care CNAS să fi sesizat erorile din baza de date abia în 2008 sau septembrie 2010 ! Erori există cu siguranţă, însă nu în listele de înscrişi raportate de medicii de familie, ci în baza de date cu asiguraţi a CNAS, iar cuvintele fraudă şi medici de familie nu au ce să caute alăturate.

Medicii de familie au fost obligaţi încă din anul 2000 să folosească diverse programe agreate de casele judeţene de asigurări, apoi, din 2008, şi SIUI. De menţionat că până în iulie 2010 raportarea electronică a pacienţilor înscrişi şi a serviciilor efectuate s-a realizat în multe judeţe "la dublu", adică şi în SIUI şi în vechiul program, tocmai pentru a permite caselor judeţene să uniformizeze bazele de date ! Medicii de familie şi Colegiul Medicilor din România au cerut CNAS încă din 2008, de la apariţia SIUI, să se rezolve problemele SIUI şi să se lucreze într-un singur program.

Într-un document existent pe pagina Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate scrie care era numărul persoanelor "înscrise pe listele medicilor de familie la 30.09.2009 - 18 876 145" ! Merită menţionat că SIUI era implementat în toată ţara şi funcţional la acea dată, conform unui comunicat de presă al CNAS din mai 2009, şi 80% funcţional conform declaraţiilor preşedintelui CNAS în iunie 2010.

Unde erau deci cei 27 milioane de înscrişi, dacă în documentele oficiale ale CNAS şi chiar şi în declaraţiile preşedintelui CNAS apar doar 18 milioane ? Cu siguranţă nu pe listele medicilor de familie !

Despre Sistemul Informatic Unic Integrat în general şi problemele SIUI în special găsiţi foarte multe articole pe acest blog.

Nu ar fi prima oară, şi probabil nici ultima, când Casa de Asigurări de Sănătate dezinformează, apoi revine asupra celor spuse. Important este însă ca plătitorii de asigurări de sănătate să ştie adevărul, cine şi cum le administrează banii. Trimiteţi acest articol şi prietenilor, dacă îl consideraţi interesant.


miercuri, 15 decembrie 2010

CNAS susține că la 1 ianuarie SIUI va fi complet implementat



"Potrivit unui raport recent al CASMB, timpul de raspuns al sistemului este foarte mare, intampinandu-se probleme precum: “blocari frecvente, resetarea zilnica a sistemului, ergonomie in utilizare dezastruoasa, echipamente subdivizionate si nefolosite”.

Cu toate acestea, presedintele CNAS sustine ca in doua saptamani va fi implementat SIUI-ul la nivelul intregii tari, informatizarea Sanatatii fiind unul dintre obiectivele sale de la inceput de mandat. "

Preluare PaginaMedicală.ro.

Detalii despre SIUI puteți găsi în articolele precedente. În luna decembrie, Sistemul Informatic Unic Integrat a fost oprit timp de o săptămână, între 7 și 14 decembrie, pentru actualizare. Anunțul a fost făcut pe 4 decembrie, în ciuda existenței programărilor pentru raportare în săptămâna următoare. Furnizorii de servicii medicale nu au putut raporta activitatea, fiind astfel împinsă spre sfârșitul lunii și perioada de decontare a serviciilor.

vineri, 10 decembrie 2010

Banii din taxa pe viciu



"La mijlocul anului 2006, Parlamentul României a adoptat Legea 95, a Sănătăţii. La Titlul XI - „Finanţarea unor cheltuieli de sănătate", este introdusă ceea ce s-a numit „taxa pe viciu", sumele strânse având trei direcţii precise:
- investiţii în infrastructura sistemului de sănătate;
- finanţarea programelor naţionale de sănătate;
- rezerva MSP pentru situaţii speciale.
Mulţi au fost sceptici cu taxa pe viciu. Nu intrăm în detalii acum. Cert este că în jumătate de an din 2006 s-au strâns 250 milioane euro pentru sănătate, mai mult decât dublu faţă de veniturile prognozate. În 2007 - 450 milioane, în 2008 - 500 milioane. Nu avem datele pe 2009 şi 2010, dar se pare că sumele sunt chiar mai mari. Există experţi care susţin că în aceşti patru ani de când funcţionează taxa pe viciu s-au strâns chiar trei miliarde euro. Şi asta, în condiţiile în care producătorii de alcool au plătit taxa de viciu de şase ori mai puţin decât cei de tutun."


Articol complet in Cotidianul.ro.

În 2007-2008, din taxa pe viciu, ministrul Nicolăescu a finanțat programul național de evaluare a stării de sănătate, de care au beneficiat peste 55% din locuitorii țării. În urma acestui program, medicii de familie au primit în comodat laptopuri si imprimante, pe care le folosesc și astăzi în activitatea zilnică.

În februarie 2009, ministrul Bazac anunța pregătirea a două programe naționale de prevenție. Cel pentru prevenția cancerului de col uterin îi transforma pe medicii de familie în postași iar cel pentru prevenția bolilor cardiovasculare nu a fost demarat nici până în prezent. Medicii de familie au inițiat propriul program de prevenire a bolilor cardiovasculare, fără finanțare de la Ministerul Sănătății.

duminică, 21 noiembrie 2010

Satisfacția pacienților în sondaje



Satisfacția pacienților privind serviciile medicale și, în special, sistemul sanitar public, este un subiect îndelung discutat în ultimii ani. Lipsa finanțării, a dotărilor, corupția, birocrația și accesul îngreunat la medicamente și servicii medicale, și în ultima vreme chiar și lipsa medicilor și cadrelor medicale medii, contribuie la nemulțumirile pacienților.

În presă apar frecvent declarații cu tentă negativă și acuzatoare ale reprezentanților Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Din pacate, mass-media nu cere dovezi pentru aceste afirmații, făcând adesea jocul autorităților. De cele mai multe ori medicii sunt atacați, acuzați că nu își fac bine meseria, sunt acuzați de fraude privind actele medicale dar și cele financiar-contabile. Rar sunt date exemple concrete, de cele mai multe ori aceștia vorbesc despre un medic, care adesea reprezintă un caz particular sau o excepție.

Efectul de culpabilizare în bloc a medicilor este însă garantat, la fel și de mutare a atenției publicului, pacienților, de la problemele reale ale sistemului public de sănătate și de la lipsa totală de soluții reale și de strategii pe termen mediu și lung. De fapt, este mutată atenția de la incompetența absolută a autorităților și de la lipsa completă de viziune privind sistemul de sănătate în general, fie el public sau privat.

Sondaje despre satisfația pacienților au fost realizate, chiar în ultimii doi ani, de diverse instituții neguvernamentale și de Colegiul Medicilor din România. În toate aceste sondaje, încrederea și satisfacția pacienților legate de medicul de familie au fost de peste 50% și chiar peste 80%.

În sondajul realizat de Colegiul Medicilor anul trecut, 60,6% dintre pacienți au multă și foarte multă încredere în medicii de familie, 24,4% având potrivit de multă încredere. Procentele le depășesc atât pe cele referitoare la medicii din spitale, cât și pe cele referitoare la medicii din sistemul privat.

În urma unui sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie realizat în anul 2010, a reieșit că peste 80% dintre pacienți sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de medicii de familie. Același sondaj a relevat că 47% din problemele de sănătate sunt rezolvate în totalitate de medicul de familie, și alte 44% sunt rezolvate parțial. Peste 80% dintre pacienții chestionați au declarat că medicul de familie le acorda suficient timp pentru consultație, discuții și informare. Referitor la accesul la medicul de familie, 66% dintre respondenți au declarat că au acces de fiecare dată și 15% de cele mai multe ori.

Luna trecută a fost publicat raportul Cercetarea calității vieții în România 2010, realizat de Institutul de cercetare a calității vieții al Academiei Române. "Asistența medicală primară este, în general, pozitiv evaluată, 56% dintre respondenți apreciind‐o ca fiind bună sau foarte bună, 28% considerând că este satisfăcătoare iar 16% apreciind‐o ca fiind proastă sau foarte proastă." Același studiu arată că 54% dintre români au o parere negativă despre sistemul sanitar în ansamblu.

Poate și presa trebuie să se obișnuiască să ceară dovezi, să caute informații din surse neutre și să ceară părerea tuturor părților implicate atunci când realizează reportaje despre sistemul sanitar în general și medicii de familie în special.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Cseke Attila nu știe ce semnează ?



Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat pentru Evenimentul Zilei "Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar medicii de familie trebuie să le acorde pacienţilor mai multe servicii medicale, mai multe tratamente la domiciliul bolnavului, îngrijiri la domiciliu pre şi postspitaliceşti, şi atunci aceştia cu siguranţă nu se vor adresa ambulanţei sau spitalului de urgenţă când apare o problemă. (...) Dacă vor fi efectuate servicii medicale poate să existe o creştere a veniturilor pentru medicii de familie în anii următori. ".

Un alt articol din această săptămână arată că medicii de familie din județul Arad au efectuat peste 1,3 milioane de servicii (consultații) în primele 8 luni ale anului 2010, pentru 430.000 de pacienți. Din aceste cifre reies, în medie, 3 consultații pentru fiecare pacient în cele 8 luni.

Domnul ministru este prost informat ? Nu cunoaște aceste date despre activitatea medicilor de familie ? Probabil că nu știe nici că în contractul cadru, care poartă și semnatura sa, există o limită de 20 de consultații la cabinet pe zi care pot fi acordate de medicii de familie și de o singură consultație la domiciliu pe zi.

În plus, tratamentele și îngrijirile la domiciliu sunt furnizate, în baza aceluiași contract cadru care poartă și semnătura domnului ministru, de către firme de îngrijiri la domiciliu. Presa semnala în urmă cu două luni că fondurile cu această destinație sunt insuficiente.

În afară de toate aceste detalii care i-au scăpat domnului ministru Cseke Attila, ar mai fi de menționat unul singur: pacienții se adresează ambulanței și unităților de primiri urgențe pentru servicii de urgență, nu pentru tratamente și îngrijiri la domiciliu.

marți, 9 noiembrie 2010

CNAS recunoaște că pacientul 21 există



În urmă cu câteva luni, CNAS reclama prin intermediul Știrilor Pro TV taxele ilegale pe care le-ar fi perceput medicii de familie pacientului 21, despre care directorul CNAS, Adina Geană, susținea pentru Mediafax că nu există. În același reportaj se menționa că medicii nici măcar nu le dau pacienților taxați rețete compensate sau bilete de trimitere, cum ar fi legal.

Iată că în proiectul contractului cadru pentru anul 2011 CNAS a decis să menționeze pentru a doua oară ceea ce deja era stipulat în contract, de data aceasta într-un articol distinct, și anume că taxele sunt perfect legale. În același articol CNAS a decis și că pacienții taxați nu au dreptul la rețete compensate și bilete de trimitere.

Art 16, f) să încaseze contravaloarea serviciilor medicale la cerere, inclusiv pentru situaţiile programabile, dacă asiguratul solicită efectuarea serviciilor respective înaintea datei programate; În aceste situaţii furnizorii de servicii medicale nu eliberează bilete de trimitere sau prescripţii medicale utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate si decontate de casele de asigurari de sanatate.

Motivația acestor modificări este, conform CNAS, "gestionarea eficientă şi în concordanţă cu reglementările legale în vigoare a fondurilor cu destinaţie servicii medicale, medicamnete şi dispozitive medicale."

Proiectul contractului cadru 2011 poate fi consultat aici.

miercuri, 29 septembrie 2010

Lipsă de deontologie: PRO TV, Andreea Esca



Într-o ştire difuzată în această seară de Andreea Esca şi într-un articol apărut pe siteul PRO TV, redactorii PRO TV dau din nou dovadă de o totală lipsă de deontologie profesională. Nu este de mirare, nefiind prima oară când PRO TV publică ştiri tendenţioase la adresa medicilor de familie. Oare ştirile, aceasta fiind o ştire, nu un editorial, nu trebuie să prezinte doar faptele şi declaraţiile părţilor implicate - în acest caz Casa de Asigurări, asiguraţii şi medicii de familie ?

Ştirea originală, aparută în urmă cu 4 zile, arăta că în evidenţele Casei de Asigurări apar 27 de milioane de români, dintre care doar 20 de milioane erau înscrişi pe listele medicilor de familie. PRO TV interpretează tendenţios ştirea şi acuză medicii de familie de raportări false, cu "sute de CNPuri false şi oameni care muriseră". Cum pot fi medicii de familie responsabili pentru excesul de 7 milioane de persoane din evidenţele Casei de Asigurări ?

PRO TV nu a cerut explicaţii şi de la medicii de familie, de unde ar fi aflat că este imposibil să existe în raportările făcute de aceştia "CNPuri false", deoarece medicii de familie raportează în diverse sisteme electronice furnizate de CNAS, cu mult înainte de apariţia SIUI, iar acele sisteme nu permiteau introducerea de CNPuri false. Iar pacienţii decedaţi au fost scoşi lunar de pe liste de casele de asigurări, în colaborare cu evidenţa populaţiei, atunci când medicii de familie nu au fost informaţi de familiile decedaţilor. Este posibil să existe şi excepţii la anumite case judeţene şi chiar şi printre medicii de familie, însă sunt doar atât, excepţii.

O altă dezinformare grosolană este legată de banii primiţi pe "lista de pacienţi", în realitate bani acordaţi pentru unele servicii medicale (vaccinări, controale anuale), modalitate de plată existentă în toată lumea, pe care redactorii PRO TV îi calculează atât de simplist înmulţind valoarea unui punct per capita cu numărul de pacienţi. În realitate, lucru care ar fi putut fi explicat de medicii de familie, dacă ar fi fost contactaţi, sau chiar printr-o simplă căutare pe acest blog, formula de calcul este mult mai complexă, iar la un număr de 1000 de pacienţi nu sunt acordaţi 4500 lei, cum se afirmă în articol, ci maxim 3000 lei.

PRO TV nu specifică, desigur, că aceşti bani reprezintă venitul cabinetului, şi nu banii medicului, informaţie repetată în toată media în ultimii 2 ani de medicii de familie. PRO TV probabil a uitat de această informaţie, la fel ca şi de ştirile difuzate acum câteva luni în care anunţa că medicii de familie nu vor mai avea dreptul să aibă pe listă mai mult de 2200 de pacienţi. Şi totuşi, în ştirea de astăzi, tot PRO TV anunţă că "unii medici de familie ajung la peste 25000 lei doar pentru pacienţi", ceea ce chiar şi cu modul de calcul înţeles de reporterii PRO TV, ar însemna peste 5500 de pacienţi.

Este de neînţeles cum una dintre cele mai vechi televiziuni "libere" din România şi cea mai cunoscută prezentatoare de ştiri, Andreea Esca, difuzează asemenea "ştiri".

joi, 9 septembrie 2010

Cardul de asigurat şi coplata - din ianuarie 2011



Ministerul Sănătăţii a anunţat într-o conferinţă de presă data finală pentru apariţia cardului de asigurat, promis din ianuarie 2008: luna ianuarie 2011. Conform declaraţiilor ministrului, cardul "va conţine date de identificare a persoanei - cod numeric personal - , dovada contribuţiei asigurării de sănătate la zi, care va fi importantă în sensul în care nu va trebui ca cetăţeanul să se deplaseze la casele de asigurări de sănătate pentru a scoate o adeverinţă pentru a dovedi plata contribuţiilor la zi, numărul de solicitări de servicii medicale prin codul furnizorului şi diagnosticele medicale cu risc vital. Practic, acest card care va avea şi un cip electronic încadrat, va oferi personalului medical, presatorului de servicii medicale informaţii cu privire la tratamentele şi diagnosticele medicale aplicate sau avute de către pacientul respectiv."

Primele carduri vor fi emise salariaţilor şi celor care plătesc direct asigurări de sănătate şi vor fi trimise prin poştă. Ele vor fi realizate de către Compania Naţională “Imprimeria Naţională”.

Ministrul a anunţat şi o nouă dată pentru coplată - ianuarie 2011.

Mai multe informaţii despre cardul de asigurat şi coplată.

joi, 8 iulie 2010

O strategie naţională



La conferinţa eHealth desfăşurată astăzi, la fel ca şi la cea din luna aprilie, reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Cristian Irimie, a transmis mesajul ministrului Cseke Attila - speranţa ca la aceste conferinţe să se găsească şi soluţii pentru informatizarea sistemului sanitar românesc. La conferinţe au fost prezenţi reprezentanţi ai producătorilor de software şi de soluţii integrate pentru informatizare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, furnizori de servicii medicale şi reprezentanţi ai pacienţilor. Toţi participanţii şi-au manifestat speranţa ca opiniile şi experienţa lor să fie luate în considerare atunci când se elaborează de către minister şi CNAS politici de sănătate şi planuri de informatizare, menţionând că acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Poate cea mai importantă intervenţie a fost cea a lui Dan Farcaş, expert în domeniul informaticii medicale, de la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară, din echipa care a fost consultata pentru scurt timp de minister. Acesta a reclamat la ambele conferințe absența unei strategii naționale pentru informatizarea sistemului sanitar, care să includă și standarde de elaborare a soluțiilor software, elaborate și cu colaborarea tuturor beneficiarilor informatizării dar și a celor care o vor implementa. Acesta a mai remarcat și că deciziile nu trebuie luate doar de către Ministerul Sănătății, și cu atât mai puțin de către CNAS, informatizarea fiind o problemă de interes național, care ar trebui să includă și Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Comunicațiilor și un organism care să supervizeze respectarea standardelor și a strategiei naționale.

Consilierul secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii a declarat că ieri a fost înfiinţat grupul de lucru pentru e-Sănătate.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Recomandări pentru caniculă



Pe siteul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au fost publicate recomandările Ministerului Sănătăţii pentru populaţie, în perioadele cu temperaturi extreme.

Acestea pot fi consultate aici.

Medicul de familie vă poate acorda informaţii suplimentare, luând în considerare şi istoricul dvs. medical. Pentru probleme medicale care nu sunt urgenţe medico-chirurgicale este recomandat să vă adresaţi medicului de familie, şi nu serviciilor de ambulanţă sau camerelor de gardă ale spitalelor, acestea fiind supraaglomerate în această perioadă. Medicul dvs. de familie, care vă cunoaşte istoricul medical, poate aprecia dacă este necesar să va prezentaţi la camera de gardă a spitalului sau nu, în urma unei consultaţii la cabinet sau telefonic, după caz.

1 iulie nu mai aduce coplata, ci scumpirea medicamentelor.



La fel ca şi implementarea cardului electronic de asigurat, coplata (tichetul moderator) în sistemul sanitar este amânată de către Ministerul Sănătăţii până la data de 1 ianuarie 2011, conform declaraţilor lui Cseke Atilla din această săptămână.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă însă schimbarea modului de compensare a medicamentelor de la 1 iulie 2010. Asociaţiile de pacienţi, producătorii de medicamente şi furnizorii de servicii medicale avertizează că această decizie va duce atât la creşterea costurilor pentru pacienţi cât şi la creşterea pe termen lung a costurilor pentru sistemul sanitar, prin agravarea stării de sănătate a pacienţilor care nu îşi vor mai putea permite achiziţionarea tratamentului.

Este greu de înţeles de ce într-un an de criză, al doilea în care finanţarea de la bugetul de stat a sectorului medical a scăzut dramatic, decidenţii preferă să ia măsuri discutabile legate de medicamentele compensate, în loc să implementeze cardul electronic de sănătate, care ar aduce un control imediat şi eficient al cheltuielilor şi abuzurilor şi ar ajuta în identificarea problemelor şi în găsirea soluţiilor eficiente. În final, pacienţii şi asiguraţii au de suferit de pe urma acestor decizii.

vineri, 11 iunie 2010

Reţete pentru 3 luni



Reţetele compensate sau gratuite pentru bolile cronice pot fi prescrise pentru una, două sau trei luni. Deşi cei mai mulţi pacienţi preferă reţeta pentru o singură lună, totuşi posibilitatea prescrierii reţetei pentru trei luni există pentru toate tratamentele bolilor cronice.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a organizat astăzi o dezbatere publică privind noul sistem de compensare a medicamentelor de la 1 iulie 2010. Producătorii de medicamente şi Colegiul Medicilor din România au avertizat că acest nou sistem va duce la o scumpire exagerată a medicamentelor.

CNAS promite că pe lista de compensare se vor introduce noi medicamente şi că în final preţul plătit de pacient va fi acelaşi sau chiar mai mic. Dar pentru acest lucru pacienţii vor fi nevoiţi să solicite medicului care le-a inţiat tratamentul să schimbe medicamentele, conform noii liste de compensare. Pentru unii pacienţi acest lucru nu va fi posibil, deoarece la schema actuală de tratament au ajuns după ce au încercat mai multe medicamente. CNAS nu pare să înţeleagă acest lucru.

Poate este indicat ca pacienţii să se folosească de dreptul de a beneficia de reţetă pentru trei luni şi să solicite acest lucru medicului lor, pentru a se asigura că măcar pentru câteva luni au medicamentele necesare.

De altfel, după apariţia noului Contract cadru, CNAS a sugerat de mai multe ori că pacientul cu boli cronice trebuie să ia reţeta pe trei luni şi să vină la consultaţie la medic doar din 3 în 3 luni. Medicii de familie nu au fost de acord cu această recomandare, deoarece îşi cunosc foarte bine pacienţii şi ştiu că cei mai mulţi nu îşi permit să facă un efort financiar aşa mare într-o lună, plătind diferenţa dintre preţul compensat şi preţul real pentru medicamentele pe 3 luni.

vineri, 4 iunie 2010

CNAS, abuzurile şi dezinformările...



Medicii de familie, reprezentaţi prin Societatea Naţională de Medicina Familiei (organizaţie profesională) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (organizaţie patronală), au reclamat prin două comunicate de presă abuzurile şi dezinformările Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Primul comunicat s-a referit la declaraţiile reprezentanţilor CNAS privind "ilegalitatea" taxării consultaţiilor nedecontate de CNAS. Conform actelor normative în vigoare, taxarea este legală iar CNAS ar trebui să informeze asiguraţii asupra acestui lucru, şi nu să creeze stări tensionale între aceştia şi medici prin dezinformări.

Al doilea comunicat s-a referit la controalele şi amenzile abuzive efectuate în toate judeţele de către CNAS, privind concediile medicale eliberate de medicii de familie, ca urmare a modificării legii privind concediile medicale.

Ambele comunicate de presă pot fi citite pe siteul SNMF.

Ce înseamnă o consultaţie medicală ?



Medicii învaţă din al treilea an de facultate care sunt elementele unei consultaţii, cum se desfăşoară o consultaţie. Pe scurt, aceste părţi sunt discuţia cu pacientul (numită ştiinţific anamneză), manevrele medicale (inspecţia, ascultarea cu stetoscopul, palparea, măsurarea tensiunii arteriale ş.a.), stabilirea diagnosticului (prezumptiv sau cert) şi prescrierea tratamentului sau solicitarea altor investigaţii sau trimiterea către medici de alte specialităţi sau pentru internarea în spital. În cadrul unei consultaţii de control, discuţia poate fi mai scurtă decât cea iniţială, manevrele medicale şi ele reduse, tratamentul poate fi pur si simplu continuat, după caz. Dar aceasta reprezintă totuşi o consultaţie.

Cum defineşte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate consultaţia medicală, în Normele de aplicare ale Contractului cadru ?

Consultaţie în caz de boală pentru afecţiuni acute intercurente sau cronice programabile care cuprinde:
- anamneza, examenul clinic general,
- unele manevre specifice pe care medicul le consideră necesare,
- recomandare pentru investigaţii paraclinice în vederea stabilirii diagnosticului şi pentru monitorizare,
- manevre de mică chirurgie, după caz.
- stabilirea conduitei terapeutice şi/sau prescrierea tratamentului medical şi igienodietetic, precum şi instruirea în legătură cu măsurile terapeutice şi profilactice.
- recomandare pentru consultatie la medicul de specialitate din ambulatoriu sau pentru internare pentru cazurile care necesită aceasta sau care depăşesc competenţa medicului de familie,
- recomandare pentru tratament de recuperare-reabilitare după caz.
- recomandare pentru dispozitive medicale de protezare stomii şi incontinenţă urinară, după caz;
- recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu, după caz.


Aceste lucruri fiind clare, de ce în emisiunea Antena 3 Special cu Paula Rusu din data de 4 iunie 2010, dr. Dorin Ionescu, director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, insistă să afirme că o consultaţie finalizată cu un bilet de trimitere nu este de fapt o consultaţie ? Sau că o consultaţie finalizată cu prescrierea reţetei pentru o boală cronică, chiar şi lună de lună, nu reprezintă de fapt o consultaţie ? Oare domnia sa nu ştie ce scrie în normele elaborate de instituţia pe care o conduce şi reprezintă ?

sâmbătă, 29 mai 2010

Presa: Comunităţile rămân fără medic



Într-un articol recent din ziarul Adevărul este prezentată situaţia unor medici de familie tineri, care au ales să profeseze în mediul rural, însă se văd nevoiţi să renunţe şi să plece în strainătate, la fel ca mulţi colegi de alte specialităţi, de toate vârstele, "ajutaţi" în decizia lor şi de prevederile noului Contract-cadru.

"Cei mai tineri dintre medicii de familie fie au plecat, fie sunt pe picior de plecare în altă ţară. Radu Alina este medic specialitatea medicină de familie la Dispensarul din Govora-sat, comuna Mihăeşti. Locuitorii vorbesc despre ea ca fiind un medic foarte bun, cu mult suflet. „Mă rog zi şi noapte la Dumnezeu să ne-o ţină aici şi să nu plece, că altminteri nu mai pot să ajung la dispensarul din Buleta, că nu am bani de autobuz şi nici nu pot merge câţiva kilometri pe picioare, că sunt foarte bolnavă", a spus Vasilica Burcă, de 59 de ani.

Femeia aşteaptă pe tinda unei case vechi şi dărăpănate, care ţine loc de dispensar, să vină doctorul, care cu precizia unui ceasornic vine la program. „Am în jur de 750 de pacienţi şi abia aştept să vină factura de la Casa Asigurărilor de Sănătate (CAS). Oricum am luat decizia să nu mai rămân în România. Sunt tânără şi vreau să mă descurc singură. Voi pleca într-o ţară unde se vorbeşte engleza şi voi face o altă specializare. E rău ce se întâmplă cu noi. Nu-mi permit decât să plătesc asistenta cu jumătate de normă, lumina, dezinfectantul, lemnele m-au costat enorm de mult, taxele la asociaţie. Voi pleca să iau viaţa de la început , dar de uitat... n-am să uit niciodată !""

Cu aproape două luni în urmă, ministrul sănătăţii declara că noul contract vine în ajutorul medicilor tineri, facilitând intrarea acestora în sistem. Probabil domnul ministru a uitat să menţioneze în sistemul din care ţară.