Se afișează postările cu eticheta programe nationale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta programe nationale. Afișați toate postările

duminică, 21 aprilie 2013

Spune-ți opinia despre prevenția în sănătate !


Despre sistemul de sănătate avem fiecare o opinie personală. Putem arăta în orice discuție care este problema de fapt și ce trebuie făcut. Adesea arătăm că soluțiile oferite de alții sunt doar pansamente temporare iar cauzele reale sunt de cele mai multe ori ignorate. Știm că în orice problemă este mai bine să ne ocupăm de cauză decât doar să încercăm să eliminăm efectele care vor reveni. În cărțile de medicină acest lucru știut este exprimat prin "Este mai bine să previi decât să tratezi !"

Din păcate în România reformelor continue din sistemul medical și a celor 22 de miniștri ai sănătății în tot atâția ani, acestă expresie este doar folosită, nu și aplicată. Cu atât mai puțin la nivel de politici sanitare. Opinia ta, spusă într-un mod organizat, poate schimba însă politicile sanitare. Implică-te și spune-ți opinia dând click pe acest formular până miercuri, 24 aprilie, ora 17, pentru ca soluțiile tale să ajungă la decidenți !

Inexistența unei strategii naționale în domeniul sănătății, construită în jurul omului sănătos și a ideei de prevenire a îmbolnăvirilor, a adus România în situația ca cea mai mare parte a banilor din Sănătate să fie cheltuită pentru boli și bolnavi. Banii sunt cheltuiți pentru medicamente, internări în spital și intervenții necesare în stadii grave ale bolilor (dializă, stent, transplant)  iar cea mai mare parte a atenției publice este concentrată tot pe subiectul tratamentului, bolilor și bolnavilor. Tema prevenției în Sănătate lipsește aproape în totalitate din politicile de sănătate dar și din atenția publică, cu excepția unor campanii ale societăților profesionale și altor organizații non-guvernamentale.

Cine pierde din această cauză ? Toți cei care au de pierdut atunci când românii sunt bolnavi, nu pot munci, nu sunt productivi, devin deprimați și apatici, consumă cantități din ce în ce mai mari de medicamente, solicită servicii din ce în ce mai complexe și mai costisitoare de îngrijire, necesită atenția unor medici și altor cadre medicale și nemedicale suprasolicitate, nerespectate și prost plătite care sunt forțate să plece din țară.

Cine câștigă din această cauză ? Nu românul bolnav. Nici românul sănătos sau aparent sănătos care știe că, deși îi sunt oprite din salariul brut 5,5 procente "pentru sănătate", în realitate nu vede nici o intervenție pentru menținerea stării sale de sănătate și știe că, în cazul în care el sau cineva drag se va îmbolnăvi, va avea multe reproșuri de făcut sistemului medical pentru modul cum va fi îngrijit. Iar reproșurile vor fi în egală măsură atât pentru sistemul public, unde este asigurat obligatoriu, cât și pentru sistemul privat, unde se poate asigura facultativ, însă știe că nu i se pot rezolva toate problemele de sănătate și, în cazul unei boli mai grave sau complicațiilor, va fi trimis tot în sistemul public.

Opiniile pe care le avem despre aceste subiecte pot și trebuie să fie exprimate într-un cadru organizat. Nu doar pe bloguri, forumuri, Facebook, în comentariile ziarelor online sau în orice altceva care ține de social media. Nici doar în discuțiile cu prietenii. Politicile publice pot fi influențate prin presiune publică. Nu prin acea presiune a străzii, a lozincilor și a marșurilor sau protestelor. Ci prin cea a rapoartelor și recomandărilor societății civile, popularizate prin presă, recomandări care capătă greutate atunci când sunt bazate pe opiniile colectate de la cât mai mulți români interesați de subiect. Opinie care poate fi formulată și trimisă mai rapid decât scrierea unui comentariu sau unui articol pe blog.

Vineri, 26 aprilie 2013, va avea loc la Târgu Mureș audierea publică "Prevenția în Sănătate - Cine câștigă și cine pierde în sistemul de sănătate ?".

Spune-ți opinia în scris direct în formularul simplu de aici până cel târziu miercuri, 24 aprilie, ora 17 !

Opiniile scrise înregistrate pot fi susținute și verbal vineri la Târgu Mureș. Opiniile se vor sintetiza într-un raport sinteză, de către Comisia de Experți a audierii publice, ce va fi făcut public, într-o conferinţă de presă, va fi transmis tuturor celor care au participat la audierea publică la adresa electronică indicată în formularul de înscriere, precum și decidenţilor politici cu responsabilităţi în domeniu.

Implică-te pentru menținerea stării tale de sănătate ! Implică-te pentru ca menținerea stării tale de sănătate să nu mai fie doar responsabilitatea ta, ci elementul central al politicilor de sănătate din România. Înregistrează-ți acum opinia pentru audierea publică aici  !

Spune-le și prietenilor să-și înregistreze opinia și să facă audierea publică de vineri cunoscută. Discuțiile între prieteni sau facilitate de social medica clarifică opiniile personale, însă nu duc la schimbări reale. Schimbarea în sistemul medical românesc apare prin implicare !

Pagina audierii publice conține detalii suplimentare despre procedura de audiere publică și o bibliografie cuprinzătoare pe tema prevenției și sistemului medical românesc.


joi, 6 decembrie 2012

Rolul vaccinului BCG


Ministerul Sănătății a anunțat săptămâna trecută reluarea vaccinării BCG împotriva tuberculozei (TBC). Aceasta a fost întreruptă în luna noiembrie în urma reportajelor din presă despre reacțiile adverse întâlnite  la câțiva nou născuți vaccinați în maternitate în primele zile după naștere.

Decizia Ministerului Sănătății a fost sistarea vaccinării și solicitarea opiniei unor experți străini. Aceștia au confirmat că reacțiile adverse întâlnite au fost minore, obișnuite și nu prezintă un risc pentru sănătatea copiilor. Frecvența reacțiilor adverse întâlnite în România a fost de mai puțin de 1 din 1000 de nou născuți vaccinați.

Discuțiile de pe marginea acestor decizii au readus în prim plan problema refuzului vaccinării. O temă mai puțin discutată este cea a motivelor care stau la baza programelor naționale de vaccinare, existente în toate țările, și anume bolile care pot fi prevenite prin vaccinare. Într-un comunicat al organizației profesionale a medicilor de familie, aceștia amintesc despre complicațiile care ar fi trebuit să mai existe doar în cărțile de medicină: meningita tuberculoasă și miliara. Dr. Cristian Sever Oană, medic de familie și fost președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, scrie într-un editorial publicat astăzi "Umbrele trecutului ne urmăresc încă!". 

Și probabil vor continua să o mai facă, atât timp cât Ministerul Sănătății nu va înțelege importanța unei achiziții constante, fără sincope, a dozelor de vaccin din Programul Național de Imunizare - știut fiind că în fiecare an există perioade în care acestea nu sunt distribuite de Direcțiile de Sănătate Publică medicilor de familie, școlari și celor din maternități. Și atât timp cât Ministerul Sănătății și alte instituții și organizații nu vor înțelege importanța apariției unor programe naționale, bine organizate, de promovare a importanței vaccinării.

joi, 8 martie 2012

Taxa pe viciu



Într-o postare anterioară scriam despre sumele aflate la dispoziția Ministerului Sănătății din așa numita taxă pe viciu, o taxă pentru produsele de tutun și alcool. La acea dată nu aveam informații despre sumele colectate în anii 2009 și 2010. Un articol din ziarul Capital pune la dispoziție și aceste date, citând ANAF:

1.034.739.680 lei în 2010,
1.246.495.999 lei în 2009,
1.278.025.994 lei în 2008,
1.292.259.630 lei în 2007,
646.453.670 lei în 2006.

Bugetul total alocat medicinei de familie este de aproximativ 1 miliard lei anual. Taxa pe viciu ar putea crește cu 50% sau 100% finanțarea cabinetelor de medicina familiei prin intermediul unor programe naționale de sănătate (screening, prevenție). De altfel taxa pe viciu poate fi folosită, conform legii, doar în trei scopuri: investiţii în infrastructura sistemului de sănătate, finanţarea programelor naţionale de sănătate sau rezerva MSP pentru situaţii speciale.


vineri, 10 decembrie 2010

Banii din taxa pe viciu



"La mijlocul anului 2006, Parlamentul României a adoptat Legea 95, a Sănătăţii. La Titlul XI - „Finanţarea unor cheltuieli de sănătate", este introdusă ceea ce s-a numit „taxa pe viciu", sumele strânse având trei direcţii precise:
- investiţii în infrastructura sistemului de sănătate;
- finanţarea programelor naţionale de sănătate;
- rezerva MSP pentru situaţii speciale.
Mulţi au fost sceptici cu taxa pe viciu. Nu intrăm în detalii acum. Cert este că în jumătate de an din 2006 s-au strâns 250 milioane euro pentru sănătate, mai mult decât dublu faţă de veniturile prognozate. În 2007 - 450 milioane, în 2008 - 500 milioane. Nu avem datele pe 2009 şi 2010, dar se pare că sumele sunt chiar mai mari. Există experţi care susţin că în aceşti patru ani de când funcţionează taxa pe viciu s-au strâns chiar trei miliarde euro. Şi asta, în condiţiile în care producătorii de alcool au plătit taxa de viciu de şase ori mai puţin decât cei de tutun."


Articol complet in Cotidianul.ro.

În 2007-2008, din taxa pe viciu, ministrul Nicolăescu a finanțat programul național de evaluare a stării de sănătate, de care au beneficiat peste 55% din locuitorii țării. În urma acestui program, medicii de familie au primit în comodat laptopuri si imprimante, pe care le folosesc și astăzi în activitatea zilnică.

În februarie 2009, ministrul Bazac anunța pregătirea a două programe naționale de prevenție. Cel pentru prevenția cancerului de col uterin îi transforma pe medicii de familie în postași iar cel pentru prevenția bolilor cardiovasculare nu a fost demarat nici până în prezent. Medicii de familie au inițiat propriul program de prevenire a bolilor cardiovasculare, fără finanțare de la Ministerul Sănătății.

vineri, 13 noiembrie 2009

Proiectul de lege pentru prevenţie, discutat cu medicii de familie



În cadrul Simpozionului lunar al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, dl. Eugen Nicolăescu, deputat PNL, fost ministru al Sănătăţii, a prezentat proiectul pentru Legea prevenţiei, înaintat spre dezbatere publică. Medicii de familie au fost invitaţi să îşi exprime părerea despre proiect şi să propună modificări.

marți, 3 noiembrie 2009

Eugen Nicolăescu - proiect de lege privind prevenţia



Fostul ministru al sănătăţii, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, a lansat o iniţiativă legislativă privind prevenţia în sănătate.

”Toata lumea se duce la medic cand e bolnava. Nimeni nu se duce la medic cand e sanatos si sa se inteleaga ca este mult mai ieftin sa previi, decat sa tratezi. Zilnic, in Romania mor 366 de oameni din cauza unor boli cardio-vasculare, din care 75 au sub 64 de ani. Zilnic, mor in Romania prin boli cauzate de consumul de tutun 22 de oameni prin cancer pulmonar si in total 247. Ca urmare a consumului de alcool mor 53 de oameni. Zilnic, de asemenea, opt femei mor din cauza cancerului, cinci din cauza cancerului de san si trei ca urmare a cancerului de col uterin... 78% din populatie nu a efectuat un control al glicemiei sau al colesterolului in ultimul an. Peste 93% din populatia feminina nu a efectuat o mamografie sau un test Papanicolau in ultimii trei ani. Cu alte cuvinte, situatia este alarmant de grava, pentru ca nu se realizeaza programe serioase de preventie" - a subliniat Nicolaescu. - Medical Manager

El a sustinut ca cea mai cuprinzatoare evaluare a starii de sanatate a populatiei este din perioada 2007-2008 si ca, potrivit sondajelor, oamenii au apreciat acest program. Aceleasi aprecieri, potrivit lui Nicolaescu, se regasesc si in raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice, document care a fost asumat de presedintele tarii.

Potrivit lui Eugen Nicolaescu, exista fonduri pentru finantarea unui astfel de program national, el dand exemplul taxei pe viciu, pe care a initiat-o pe vremea cand era ministru al Sanatatii si care ar aduce la bugetul Sanatatii intre 400 si 700 milioane de lei pe an.

Articol complet pe siteul Medical Manager.

Încă o dată, fostul ministru al Sănătăţii, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, dovedeşte că înţelege problemele sistemului sanitar românesc şi oferă soluţii viabile şi surse de finanţare concrete, precum şi respectul cuvenit cadrelor medicale, pe care le percepe ca parteneri în proiectele sale.

miercuri, 3 iunie 2009

Presa: Campanu se razboieste cu ministrul Sanatatii



Campanu se razboieste cu ministrul Sanatatii

Liviu Campanu, senator Senatorul liberal Liviu Campanu il acuza de ministrul Santatii, Ion Bazac, de lipsa de profesionalism si de rea-credinta dupa ce seful sistemului medical romanesc a declarat ca Programul de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei, desfasurat in guvernarea trecuta, ar fi fost un esec total!

"Ne-a fost dat zilele trecute sa auzim, din gura demnitarului, despre cat de rau, ineficient, costisitor si fara rezultat a fost programul national de evaluare a starii de sanatate aplicat de ministrul Nicolaescu, pe timpul guvernarii liberale. Spuneti asta si milioanelor de cetateni ai Romaniei care nu au calitatea de asigurat si care pentru prima oara, dupa 1999, au putut beneficia de analize medicale gratuite si consultatii si alte investigatii gratuite! Spuneti asta sutelor de mii de pacienti care au fost diagnosticati pentru prima data si au inceput tratamentul pentru diverse afectiuni cronice precum diabet, hipertensiune arteriala, hepatopatii cronice, afectiuni cardiace cronice! Spuneti asta miilor de pacienti diagnosticati cu afectiuni neoplazice, fata de care v-ati aratat deja profundul dispret, prin alocarea bugetara pe acest program!", a replicat senatorul Liviu Campanu.

"Am aflat de la dumnevoastra ca habar nu aveti care sunt tipurile de specialitati medicale, nu stiti ca medicina de familie este specialitate medicala, ca exista medici specialisti si medici primari de medicina de familie, incercand sa rupeti sistemul in doua si sa impartiti medicii in medici de familie si specialisti", spune Campanu.

Articol complet

miercuri, 13 mai 2009

SNMF - Comunicat de presa



Iata ca ne revedem la o noua manifestare dedicata medicilor de familie. Impreuna cu Pharma Business, Societatea Nationala de Medicina de Familie este gazda primei editii a evenimentului Medical Forum. Va fi un eveniment itinerant, cu locatii in cele mai importante zone ale tarii. Va fi un eveniment aniversar, caci in acest an se implinesc, iata 10 ani de la debutul sistemului national de asigurari de sanatate. Unde am fost, undeam ajuns, incotro ne indreptam ? Forumul nostru va aborda atat subiecte legate de pregatirea noastra profesionala, cat si teme tintite pe evolutia specialitatii, independenta profesionala, statutul de liber profesionist, management si, nu in ultimul rand pe promovarea sistemelor organizationale in medicina de familie.

Dupa 10 ani, constatam ca am facut multe, foarte multe progrese, ca suntem realmente cel mai dinamic segment al sistemului medical, dar ca mai avem si mai multe de facut... Avem asteptari mari si nevoi mari, vrem sa ne dezvoltam si sa oferim ceea ce pacientii si societatea asteapta de la noi. Pilonul principal pe care se bazeaza sistemul medical este asistenta medicala primara, care asigura acces echitabil la serviciile medicale de baza pentru toata populatia. Suntem primii care am acceptat concurenta reala, bazata pe alegerea pacientilor. Competitia si independenta profesionala au fost motorul dezvoltarii noastre. Acum cativa ani, medicii de familie se gandeau cum sa "prinda" un tratat bun, cum sa obtina o revista de specialitate. Astazi, la intrunirile noastre comparam softuri, algoritmi, studii si ghiduri de practica. Cabinetele noastre incep sa-si schimbe fata. Avem propriile conferinte, simpozioane, reviste, site-uri, grupuri de discutii, colegi cadre universitare. Parca e altceva... Suntem mai bine pregatiti, mai decisi, mai organizati, mai siguri pe ceea ce suntem si ceea ce vrem.

Anchiloza sistemului a fost de multe ori frana in calea dezvoltarii noastre. Incercam sa ne dezvoltam, desi cabinetele noastre, ale celor 11300 de medicide familie "beneficiaza" de o finantare minimala, care in acest an se intoarce spre 5,4% din fondurile FNUASS. Ne incapatanam sa mergem inainte, desi iarasi suntem "segmentul de baza", numai pentru a ne incarca de toate indatoririle neacceptate de altii: permanente, urgente, educatie sanitara, anchete epidemiologice, programe sociale, catastrofe, orice. Suntem baza piramidei, dar oare baza piramidei pe care calca toti ??

Societatea Nationala de Medicina de Familie este organizatia profesionala care confera identitate profesionala membrilor sai. Fidela misiunii sale, SNMF priveste in viitor, incearca sa anticipeze problemele si sa schiteze o politica de dezvoltare a specialitatii noastre. Ne vom incapatana in continuare sa ne promovam specialitatea, sa creem imagine pentru meserie si profesionistii ei. Multi, foarte multi nu au inteles inca ce este medicina de familie, care este rolul ei, care este locul ei in sistemul medical. In viziunea SNMF, locul medicului de familie este in centrul sistemului de ingrijire a sanatatii, impreuna cu pacientul sau. Rolul medicului de familieeste de consilier, de ghid, de coordonator de caz, de aparator al intereselor pacientilor. Medicul de familie se ocupa de oameni, care eventual au boli, si nu de bolile oamenilor. Rolul nostru este de a promova sanatatea si numai uneori de a vindeca boala. In acest sens dorim sa ne implicam in elaborarea si aplicarea tuturor programelor de sanatate care privesc preventia. Este strict necesar sa se inteleaga ca, impreuna cu specialisti din alte domenii, medicii de familie sunt cei care pot decide cum si in ce fel se pot aplica aceste programe.

Comunicarea. Desi ne-am aratat si ne aratam deschisi comunicarii cu administratorii sistemului, MSP si CNAS nu au gasit inca o cale prin care sa putem ajuta la punerea in practica a pasilor necesari sau la eliminarea disfunctionalitatilor din zona noastra de activitate. Numai practicianul din cabinet poate sti cu exactitate care sunt neajunsurile, care sunt solutiile. Statutul medicului de familie. Independenta noastra profesionala, este determinanta in evolutia noastra. Vom face eforturi imense pentru a defini cu limpezime acest statut, caci, evident, nu ne-am putea niciodata intoarce in trecut. Indraznim sa privim spre viitor si credem ca pregatirea profesionala, competitia, calitatea noastra de manageri ai cabinetelor sunt caile de dezvoltare a asistentei medicale primare.

Calitatea serviciilor de asistenta medicala primara. Pentru a ajunge unde ne-am dori, avem nevoie de evidente medicale electronice si de o echipa de asistenta medicala primara. Daca pentru baza de date s-au facut progrese importante, indraznim sa speram ca in viitor vom putea organiza si finanta"echipa de asistenta medicala primara". Dar asta atunci cand asistenta primara va fi intr-adevar "pionul central".... Medicul se va putea concentra pe consultatii, pe preventie. Un membru al echipei va semnala medicului pacientul care trebuie chemat, investigat, programat. Un dietetician, un psiholog, un asistent se vor ocupa de stilul de viata sanatos, de educatie, de programari. Echipa va fi accesibila pacientilor prin telefon sau internet, pentru lamuriri si indrumari. Nu ne opunem ideii de "permanenta", dar dorim sa fim consultati, asa cum s-a promis. Ne opunem ideii de obligativitate, mai ales in conditiile in care nu exista o armonizare a legislatiei pentru asigurarea de catre comunitatile locale si DSP-uri a unor minime facilitati pentru functionarea acestor centre. Comunitatile locale, cu rare exceptii, nu s-au implicat cu nimic. Am solicitat un sediu minimal, plata utilitatilor si paza. Atat ! Marea majoritate a centrelor au functionat numai prin efortul medicilor, garzile nu au fost platite cu lunile. A acorda asistenta medicala nu este numai responsabilitatea medicilor ci si a comunitatilor locale si a unui sistem medical capabil sa plateasca sau nu aceste servicii.

Nu in ultimul rand, dorim sa ne referim la initiativa legislativa pe care am demarat-o. Intitulata "Sanatate pentru toti", initiativa noastra doreste sa puna in practica ceea ce toate guvernele au promis, poate au si incercat,dar prea putin au reusit : finantare pentru sanatate !!! Suntem o tara care nu gaseste niciodata momentul, posibilitatea sau vointa de a acorda sanatatii macar procentul, daca nu si o suma comparabila cu a majoritatii tarilor europene. Acel 6% din PIB (din PIB-ul nostru modest!) pentru sanatate, promis de toti si inca neatins, ar trebui sa devina lege. Daca sanatatea conteaza, daca populatia conteaza, daca votantii conteaza, atunci credem ca legea se va aproba. Initiativa a fost acceptata, a fost publicata in MO numarul 281/29.04.2009, si acum incepem sa strangem semnaturi de la pacientii nostri. Indraznim sa credem ca problema va fi sa transportam dosarele cu semnaturi !! Vrem sa va asiguram ca SNMF, prin cele 40 de filiale active, impreuna cu patronatele medicilor de familie, vor promova cu indarjire cele necesare dezvoltarii noastre.

Stim ca este nevoie de noi. Suntem si asa din ce in ce mai putini, cu indatoriri din ce in ce mai multe. Vrem sa ne facem treaba,vrem ca toti decidentii sa respecte medicii de familie !!!

Consiliul de conducere al SNMF

luni, 20 aprilie 2009

Schema de vaccinare

Actualizare: Noua schemă de vaccinare valabilă din 22 august 2012 este disponibilă aici.

Incepand cu 1 decembrie 2008, schema de vaccinare folosita in Romania este:

  • in primele 24 de ore de la nastere - anti-hepatita B
  • 4-7 zile - anti-tuberculoza (BCG)
  • doua luni - anti- diftero-tetanic-pertussis acelular (DTPa), anti-poliomelita inactivat (VPI), anti-hepatita B
  • patru luni - DTPa, VPI
  • sase luni - DTPa, VPI, anti-hepatita B
  • un an - DTPa, VPI, anti-rujeolic-rubeolic-oreion (RRO)
  • 4 ani - DTPa
  • 7 ani (clasa I)- RRO
  • 14 ani (clasa a VIII-a) - anti-diftero-tetanic pentru adulti (dT) ("antitetanos")
  • 24 de ani si, ulterior, din zece in zece ani - anti-diftero-tetanic pentru adulti (dT) ("antitetanos")

Toate acestea fac parte din Programul National de Imunizare de care beneficiaza, gratuit, toti cetatenii Romaniei.

Alte vaccinuri disponibile pe piata dar care nu sunt acoperite de Programul National sunt cele pentru prevenirea infectiilor cauzate de haemophylus influenzae tip B, rotavirus, virusul papilomma uman si cele contra pneumoniei, meningitei, varicelei, gripei si hepatiei A. Acestea pot fi cumparate de la farmacie de catre beneficiar si administrate de catre personalul medical, contra cost. Personalul medical nu are dreptul sa comercializeze vaccinul, acesta trebuie cumparat de la farmacie.

duminică, 15 februarie 2009

Activitatea medicului de familie


In afara de activitatea medicala propriu-zisa, care poate fi consultata aici, medicul de familie mai trebuie sa realizeze raportarea (electronica + pe hartie) activitatii medicale catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Directia de Sanatate Publica, ca o conditie a Contractului-Cadru semnat cu CNAS, trebuie sa participe la cursuri, conferinte si simpozioane, ca parte a programului de Educatie Medicala Continua, necesare eliberarii dreptului de libera practica.

In plus, deoarece medicii de familie lucreaza in cabinete medicale individuale si independente, medicul are toate indatoririle si obligatiile unui patron de societate comerciala, fiind nevoit sa isi plateasca singur impozitele, taxele si contributiile pentru salariul propriu si al angajatilor: asistenta, femeie de serviciu, uneori si contabil si operator PC; facturile pentru utilitatile cabinetului si pentru contractele de prestari servicii incheiate cu furnizorii de servicii cum ar fi ridicarea deseurilor sanitare; asigurarile de malpraxis; sa achizitioneze tipizate in regim special: retete, concedii, adeverinte, chitante; sa duca lunar raportarea la filiala locala a CNAS etc.

De mentionat ca in timp ce activitatea medicala propriu-zisa este realizata in cele 5 ore din cabinet plus 2 ore de consultatii la domiciliu pentru anumite cazuri speciale ("teren") stipulate in contractul cu CNAS, restul activitatilor se realizeaza in timpul liber al medicului de familie. In unele zone, unde accesul la servicii medicale este deficitar, medicii de familie asigura servicii medicale in regim de permanenta, adica 24 de ore din 24, in urma semnarii unui contract suplimentar cu CNAS pentru "centrul de permanenta".

Tot de mentionat ca Programele Nationale cum au fost cel de Evaluare a Sanatatii care s-a desfasurat in perioada 1 iulie 2007-31 decembrie 2009, si cele anuntate de Ministrul Sanatatii Ion Bazac de preventie a cancerului de col uterin si de evaluare a riscului cardio-vascular reprezinta contracte suplimentare incheiate intre medic si Ministerul Sanatatii. Prin aceste programe, medicul este obligat sa isi prelungeasca programul de la cabinet, pentru a nu afecta buna desfasurare a contractului cu CNAS.

Aceste Programe Nationale reprezinta deci o munca in plus, un al doilea "job", in timpul liber al medicului.