joi, 21 iulie 2011

Reforma ar trebui să aibă încredere în medicii de familie


"Urmează o doamnă care are o boală cronică de peste zece ani. Este o pacientă grijulie, respectă sfaturile şi se simte bine cu un medicament pe care îl ia de la începutul bolii. Vine pentru o „scrisoare medicală“, de multe ori doar o supervizare periodică, pe care medicii de familie sînt obligaţi să ne-o ceară nouă, specialiştilor. Mă simt ridicol, medicul de familie şi pacienta însăşi ştiu mai bine decît mine ce trebuie să facă, bolnava îmi spune şi doza din medicament care o ajută cel mai mult. Pierd timp, completez o mulţime de hîrtii, bolnava pierde timp. Pentru această pacientă, reforma ar trebui să aibă încredere în medicii de familie, să le dea competenţe multiple, pe care să le verifice, să le dea responsabilităţi mai multe, ajutor să-şi doteze cabinetele şi o remuneraţie mai mare. Imensa majoritate a bolilor pot fi diagnosticate, tratate şi urmărite de aceştia, mai eficient financiar şi lăsînd mai mult timp şi resurse spitalelor, mie, pentru cazurile dificile."

Dilema Veche - O zi din viața unui medic - Dr. Nicolae Rednic, medic primar medicină internă, Spitalul Universitar CFR Cluj

sâmbătă, 16 iulie 2011

Rețete pentru boli cronice


Așa cum am menționat într-un articol din seria Mituri, medicii de familie nu pot prescrie decât anumite medicamente, conform deciziei Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății.

Listele medicamentelor aprobate și orice alte reguli de prescriere sunt adesea greu de găsit. CNAS și MS nu respectă obligația de a le afișa pe site și de a informa medicii și chiar și pacienții prin toate metodele disponibile.

Medicii de familie și chiar și pacienții din Brașov, Prahova, Suceava au început să fie amendați de casa de asigurări pentru erori în prescrierea rețetelor compensate. Aceștia reclamă dificultatea cu care au access la ultimele modificări, astfel încât să poată să știe care sunt ultimele reguli pentru rețete.

Să aibă acceste controale desfășurate brusc în mai multe județe legătură cu protestele medicilor de familie de luna trecută ?

vineri, 8 iulie 2011

Împreună Pentru Sănătate Rurală



Împreună Pentru Sănătate Rurală este proiectul inimoșilor studenți mediciniști de la Facultatea de Medicină din București, Societatea Studenților în Medicină din București. Alături de medici rezidenți din același centru universitar și cu sprijinul Asociației Medicilor de Familie București, Colegiului Medicilor din România și sponsorilor, acești tineri deosebiți acordă ajutor medical pacienților din mediul rural care au acces dificil la investigații paraclinice.

Supravegheați de medicul de familie care îngrijește pacienții din zonă, studenții și rezidenții examinează pacienții, efectuează câteva analize de laborator (glicemie, trigliceride și colesterol cu stripuri rapide), electrocardiogramă, ecografie abdominală și audiogramă. Studenți de la Facultatea de Medicină Dentară "Titu Maiorescu" se ocupă de partea de sănătate dentară și alți studenți voluntari oferă informații despre prevenția tuberculozei.

Aparatura este împrumutată pentru fiecare ediție iar costurile de deplasare (limitată la împrejurimile Bucureștiului) și consumabilele sunt acoperite din mici sponsorizări, obținute cu greu de studenți.

„De cele mai multe ori am fost nevoiţi să amânăm ediţii ale proiectului din lipsa fondurilor. Majoritatea sponsorilor sunt încântaţi de activităţile proiectului, însă de cele mai multe ori nu studenţii sunt targetul lor, ci medicii. De aceea, o sponsorizare se obţine după o perioadă lungă de prezentări şi insistenţe din partea noastră“, spune Anca Chelariu.

Proiectul a avut câteva ediții anul acesta și, cu sprijinul sponsorilor și prin entuziasmul tinerilor, va continua și în anii următori. Ultima ediție din acest an universitar este în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Mai multe informații despre proiect, imagini și date de contact - pe siteul Împreună Pentru Sănătatea Rurală sau pe pagina facebook.

joi, 7 iulie 2011

Prioritățile primăriei București


Primăria Municipiului București a cheltuit în perioada 2008-2011 aproape un miliard de lei noi pentru spațiile verzi aflate în administrația sa. Suma se adaugă celei cheltuite de primăriile de sector cu același scop - peste 1,5 miliarde lei.

În aceeași perioadă, Primăria Municipiului București nu a alocat nici un leu pentru reabilitarea și dotarea cabinetelor medicale pe care le are în administrare deși avea obligația legală să facă acest lucru începând din iunie 2009. Mai multe detalii despre situația spațiilor aflate în proprietatea primăriei aici. Chiriile (redevențe) solicitate pentru cabinetele medicale începând cu acest an de primăria București sunt de aproximativ 50 euro/mp.

marți, 5 iulie 2011

SIUI nu merge


Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) blochează iar activitatea medicilor de familie. Deși noile reguli din contractul cu casa de asigurări trebuiau introduse în SIUI de la data intrării lor în vigoare (1 iunie 2011), iată că nici pe 5 iulie sistemul nu funcționează și medicii nu pot să deconteze serviciile din luna iunie. Raportarea serviciilor în vederea decontării ar fi trebuit să înceapă în toată țara de vineri, 1 iulie, la prima oră însă actualizarea SIUI a fost disponibilă abia la prânz după ora 14. Aceasta a fost incompletă, deoarece nomenclatoarele care stabilesc regulile de decontare au fost puse la dispoziția medicilor de către CNAS abia luni, 4 iulie.

Încă se mai așteaptă alte actualizări care să rezolve erorile. Una din erori a șters din evidențele electronice toate serviciile introduse pe parcursul lunii iunie, medicii fiind nevoiți să le reintroducă într-o zi pentru a putea raporta.

Oare cât costă serviciile de update și suport tehnic pentru un program de zeci de milioane de euro ? Și cum ar funcționa SIUI dacă nu ar fi complet implementat și funcțional din ianuarie 2011 ?