Se afișează postările cu eticheta anpp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anpp. Afișați toate postările
sâmbătă, 1 mai 2010
Alianţa pentru Sănătate
A fost înfiinţată Alianţa pentru Sănătate, un parteneriat al asociaţiilor reprezentative din domeniul sanitar, printre care Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (iniţiator), Societatea Naţională de Medicină a Familiei, Colegiul Farmaciştilor din România. Detalii în articolul PaginaMedicală.ro
"Alianta noastra doreste sa vindece sanatatea. Evident, prin aceasta alianta medicii, farmacistii, pacientii si distribuitorii au un singur scop: acela de a aduce serviciile medicale la conditiile de normalitate. Incercam sa aducem un strigat care sa responsabilizeze societatea", a precizat Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale de Medicina a Familiei.
Etichete:
alianta pentru sanatate,
anpp,
snmf
miercuri, 7 aprilie 2010
Susţinere
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor susţine protestul medicilor de familie, a declarat dl. Vasile Barbu, reprezentantul ANPP.
Şi Colegiul Medicilor din România şi-a manifestat sprijinul faţă de medicii de familie, printr-un comunicat de presă în care condamnă "modalitatea pompieristica si neprofesionista prin care Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, impreuna cu Ministerul Sanatatii au creat un focar conflicual in sistemul sanitar romanesc". Comunicatul mai arată că "CMR este alaturi de medicii de familie in sustinerea cauzei lor, inclusiv in ceea ce priveste protectia pacientilor. Atat medicii de familie, cat si pacientii nu trebuie sa plateasca pentru inadvertentele legislative si balbaielile MS si a CNAS."
După 6 ore de negocieri la sediul Ministerului Sănătăţii, între reprezentanţii medicilor de familie, cei ai Ministerului Sănătăţii şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu s-a ajuns la un acord, urmând ca în cursul zilei de miercuri să urmeze o nouă rundă de negocieri în care se vor stabili detaliile tehnice. Pe parcursul negocierilor, medicii de familie au protestat marţi în faţa Ministerului Sănătăţii într-un mod inedit, iar miercuri va avea loc un alt protest inedit în Piaţa Revoluţiei, unde sute de medici din mai multe judeţe ale ţării vor acorda consultaţii gratuite în corturile amplasate în piaţă, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.
Etichete:
anpp,
CMR,
contract cadru,
flashmob medici de familie,
ms,
pacienti,
presa,
sustinere
Abonați-vă la:
Postări (Atom)