Se afișează postările cu eticheta Mall-Medical. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mall-Medical. Afișați toate postările

joi, 5 martie 2015

Pacientul ca cifră


Trei articole, trei autori diferiți. Toți sunt medici de familie în România. Tema tuturor celor trei articole este aceeași: durerea medicului de familie față de soarta pacientului său în sistemul medical și de asigurări de sănătate din România. Unde Casa Națională de Asigurări de Sănătate îl consideră o simplă cifră iar unii furnizori îl consideră un client și o sursă de profit. Vai și amar când în acest mediu viciat vor apare și casele de asigurări private ! Din păcate este posibil ca până atunci pacientul român să rămână și fără medicul său de familie, acesta fiind înlocuit de medicul Mall-Medical !

Este în interesul publicului ca pacientul să devină client? - Dr. Cristian Sever Oană (Viața Medicală, 16 ianuarie 2015)

Scrisoare către pacienți - Dr. Florentin Haidamac (videcătorul.com, 12 februarie 2015)

Cum se fabrică zalele pentru un lanț... - Dr. Adrian Grom (blog Adrian Grom, 5 martie 2015)


vineri, 5 aprilie 2013

Medicul "Mall-Medical" revine !


În urmă cu un an scriam un articol despre medicul de familie din marile centre medicale private pe care-l botezam "medicul Mall-Medical". Asemănarea la care ne-am gândit atunci a fost cu un mall unde clientul găseşte toate serviciile de care are sau nu are nevoie, de la magazine de haine şi încălţăminte până la bijuterii, cadouri, mâncare, cinema şi alte servicii de divertisment.

Iată că echipele de marketing ale acestor mari centre medicale private s-a inspirat se pare din articolul blogului şi acum clienţii mallurilor bucureştene sunt înscriși mai mult fără voia lor pe listele medicului impersonal chiar de pe holurile mallurilor ! La fel ca orice altă promoţie pentru creme de mâini de la Marea Moartă sau de reducere pentru magazine din mall, agenţi de vânzări ai clinicilor private opresc clienţii magazinelor pe hol şi îi întreaba: "Nu vreţi un medic de familie bun ?", "Nu vrei să îţi schimbi medicul de familie ?" "Eşti mulţumit de medicul de familie ?". Datele de identificare şi semnătura clienţilor mallului sunt luate apoi pe tabele. Tabele foarte prețioase pentru clinica privată, și nu pentru că le-ar folosi pentru a trimite apoi materiale informative...

Din mall, să ne mutăm acum cu povestea în cabinetul unui medic de familie independent din Bucureşti. Pacientul programat, cunoscut de medic de 20 de ani, află de la medicul său de familie pe care şi l-a ales în urmă cu foarte mulţi ani, că nu se mai află înscris la el. Medicul său a aflat acest lucru de la casa de asigurări de sănătate, care l-a anunţat că pacientul său s-a transferat la un alt medic, al unui mare centru medical privat. Pacientul este însă stupefiat ! El nu s-a transferat, nu a semnat nici o cerere de transfer, nu a fost la nici un alt medic ! Singurul context în care a vorbit despre un alt medic în ultimele luni a fost când s-a dus într-un weekend la cumpărături şi nişte tineri l-au întrebat acolo în mall dacă este mulţumit de medicul său de familie. A spus că da, că nu doreşte să-l schimbe, apoi şi-a dat datele şi a semnat într-un tabel la fel cum face pentru tot felul de tombole şi sondaje în mall, poate câştigă ceva...

Din păcate, de data aceasta, pacientul nu a câştigat decât drumuri la casa de asigurări pentru a reclama această practică ilegală a medicilor Mall-Medical şi centrelor private în care aceştia lucrează şi pentru a cere să fie transferat la loc pe lista medicului lui de familie, pe care îl cunoaşte şi de care este mulţumit. Însă legea nu permite transferul mai repede de 6 luni la un alt medic, astfel încât pacientul devine captiv al medicului Mall-Medical, cu concursul casei de asigurări care nu observă modul total ilegal în care transferul a avut loc. Un alt drum pe care pacientul îl poate face este şi la colegiul medicilor, unde poate reclama încălcarea codului deontologic de către medicul Mall-Medical, deoarece orice fel de reclamă şi cu atât mai mult aceasta din centrele comerciale încalcă articolele 49 şi 50 ale codului deontologic.

Vi s-a întâmplat să fiţi abordaţi de agenţii de vânzări ai Mall-Medical când vă făceaţi cumpărăturile ? Vi s-a întâmplat să fiţi transferaţi fără voie pe lista unui alt medic de familie ? Ce măsuri aţi luat ?


duminică, 13 ianuarie 2013

Spital privat, asigurare de stat


Declarația făcută ieri de Ministrul Sănătății, dl. Eugen Nicolăescu, a stârnit deja reacții vehemente. Ministrul a anunțat că are în vedere ca de la 1 martie spitalele private să nu mai poată încheia contract cu casele de asigurări sociale de sănătate (CNAS), având astfel acces la fondurile "publice" din FNUASS.

"Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat." a declarat Ministrul Sănătății, citat de Jurnalul.ro.

Ministrul Nicolăescu are curajul să ridice în spațiul public o temă pe care alți factori de decizie din Sănătate s-au făcut că nu o văd. Concurența neloială pe care serviciile medicale private o fac serviciilor medicale publice. Așa cum am arătat în alte articole de pe blog (Înscrie-te la medicul de familie Mall-Medical !, Analize și consultații "gratuite", "cu discount 60%" !), spitalele și centrele medicale private își fac publicitate și atrag clienții-pacienți folosindu-se de "gratuitățile" oferite de fapt de casa de asigurări sociale de sănătate.

Gratuitățile sunt însă parțiale. Dacă într-un unitate medicală publică taxarea suplimentară a pacientului asigurat este interzisă prin lege, unitățile medicale private taxează suplimentar clienții-pacienți sub pretextul "La privat se plătește totul. Se oferă o reducere dacă ești asigurat și ai bilet de trimitere de la medicul de familie." Serviciile raportate și decontate de spitalele si centrele private prin casele de asigurări sunt prea puțin verificate de CNAS, deși sistemul informatic extrem de complex și cuprinzător SIUI ar putea permite aceste verificări.

Vlad Mixich vorbește în editorialul de astăzi despre toaletele curate și asistentele zâmbitoare din spitalele private, omitând abil câteva lucruri evidente. Spitalul privat își permite să aibă toalete curate și asistente bine plătite și zâmbitoare pentru că pe lângă banii decontați de la asigurările de stat spitalul privat taxează suplimentar clientul-pacient, cu chitanță, în mod legal. Spitalul public nu are voie să taxeze suplimentar pacientul, cu chitanță, iar acei bani sa-i poată investi în curățenia toaletelor și plata angajaților. Spitalul public este limitat de legislație să arate ca un spital privat. Mai este limitat și de corupție și manageri adesea dezinteresați sau incompetenți. Însă ce manager competent acceptă să lucreze într-un spital public pe salariul de bugetar din sistemul sanitar ?

Și alte persoane publice și-au manifestat opinia astăzi referitor la planurile Ministerului, printre care Cristian Ghinea și Cristian Preda. Ambii aduc în discuție concurența loială, în opinia lor, care ar trebui să fie permisă între public și privat. C. Ghinea chiar insistă, sfătuind pe Ministru: "Dom`le, încurajează-le pe alea private. Vezi ce vor ca să presteze mai ieftin, ca să ajungă să se opereze toată lumea acolo. Lasă liberă concurența între stat și privat pentru banii noștri, scopul tău e să ajuți contribuabilii, nu să ajuți spitalele de stat." Care concurență liberă și loială ? Atât Mixich cât și Ghinea aduc în discuție șpaga din spitalele publice vs. taxa cu chitanță din spitalele private uitând din nou abil să menționeze că șpaga este opțională, în timp ce taxa este obligatorie. Sau că spitalul privat își refuză direct și fără negociere clientul-pacient care nu are bani de taxă, chiar daca este asigurat la stat, în timp ce spitalul public nu are voie prin lege să refuze nici un pacient, asigurat sau neasigurat, chiar dacă acest lucru îl face să depășească bugetul primit de la asigurarea de stat.

Este ciudat cum jurnaliștii și formatorii de opinie uită atunci când reacționează la o astfel de declarație că în România cei mai mulți pacienți sunt copii, vârstnici și în general persoane cu venituri mult sub salariul mediu pe economie, care nu pot plăti taxele de spitalizare cerute de spitalele private. În timp ce persoanele care se adresează spitalelor și centrelor private sunt foarte puține, chiar și în condițiile în care, în ultimii ani, aceste unități au avut contract cu casa de asigurări.

Update: A doua zi de comentarii pe marginea declarațiilor venite din partea ministerului a adus câteva opinii echilibrate, cum este cea a lui Cristi Rogozanu. Care pune o întrebare ce atinge esența problemei din spatele deciziei ministeriale: "Vrem sănătate bună pentru puţini sau ceva sănătate pentru toţi?"

La o săptămână după anunț ministrul Nicolăescu răspunde timp de o oră tuturor întrebărilor în emisiunea lui Victor Ciutacu. Înregistrarea emisiunii aici și articolul jurnalistului aici.

joi, 19 ianuarie 2012

"Înscrie-te la medicul de familie Mall-Medical !"



Scriam în articolul precedent despre prevederea cel puțin ciudată din proiectul noii Legi a Sănătății care permitea pe de o parte primăriilor să înființeze cabinete de medicina familiei, revenind astfel la cabinetele "de stat" deși medicina de familie a fost privatizată de 12 ani, și pe de altă parte permitea asigurătorilor privați de sănătate să fie proprietari ai cabinetelor de medicina de familie. Și nu doar lor, ci și furnizorilor de alte tipuri de servicii medicale, cum sunt spitalele, policlinicile, laboratoarele de analize și centrele de investigații. Proiectul a fost retras, dar să analizăm un pic în profunzime cea de-a doua parte a prevederii.

Trebuie precizat că legea actuală permite teoretic ca doar medicul de familie să fie proprietarul unui cabinet de medicină de familie. În practică lucrurile stau altfel deoarece legea permite să existe și cabinete de tip SRL, iar contractul casei de asigurări ignoră conflictul de interese potențial apărut, atunci când SRL-ul nu este doar de medicina familiei.

Pe baza acestei posibilități, au apărut în ultimul an un număr din ce în ce mai mare de cabinete de medicină de familie care fac parte din marile centrele medicale private, să le spunem în mod general Mall-Medical. De ce Mall ? Pentru ca la Mall mergem atunci când vrem să găsim la un loc o gamă diversă de servicii: magazine de haine, pantofi, jucării, cărți, design interior, hypermarket, restaurante, patinoar, farmacie. Chiar și cabinete stomatologice sau medicale. Într-un mall, în general, gășești "totul într-un loc". Un mall este orientat spre profit - mall = centru comercial. Tot într-un mall, spațiile comerciale își schimbă frecvent destinația și mai ales angajații.

Tot în ultimul an au aparut multe reclame ale acestor mari centre medicale private care îndeamnă "Înscrie-te la medicul de familie Mall-Medical !". Nu la medicul Popescu sau la medicul Ionescu, ci la la medicul Mall-Medical. Desigur, îndemnul nu vine singur ci cu oferte speciale de nerefuzat prin care ți se promit tot felul de gratuități. Dar despre asta într-un articol viitor. Îndemnul este însoțit și de informații despre cum îți poți schimba actualul medic de familie, fiind asigurat că la Mall-Medical găsești cei mai buni medici.

La baza specialității de medicina familiei stă și ideea de medic care te cunoaște de mulți ani, îți știe istoricul medical și te tratează luând în considerare acest istoric. Nu îți recomandă analize și investigații inutile, nu pierzi timp răspunzând la întrebări care îți sunt puse de fiecare dată de fiecare medic nou care te vede prima oară. De multe ori este și medicul familiei tale, astfel încât știe ce istoric medical au rudele și se poate orienta mai bine în legătură cu bolile ereditare, chiar daca ai uitat să-i spui toate bolile pe care le-au avut părinții, sau nici nu le-ai știut. Pe medicul tău de familie, Dr. "Ionescu" să-i spunem, pentru că medicul tău are un nume și știe și numele tău și al celor dragi ție, îl vei găsi mulți ani în același cabinet. Este cabinetul său propriu, aflat probabil în vechiul dispensar medical la care parinții ți-au făcut vaccinurile în copilărie și unde te duceau când erai bolnav. Sau când li se părea că nu ai poftă de mâncare suficientă și veneau să se sfătuiască cu medicul tău, dacă nu cumva îți trebuie niște vitamine. Va fi probabil și medicul de familie al copiilor tăi, pe care îi vei duce în același cabinet din același dispensar unde ai mers și tu.

Medicul de familie Mall-Medical poate lucra un an la Mall-Medical 1, câteva luni la Mall-Medical 2, alți doi ani la Mall-Medical 3. Este angajatul Mall-ului și poate pleca oricând găsește un job mai bun. Poate fi dat afară oricând nu mai îndeplinește criteriile de performanță impuse de Mall-Medical 1, 2 sau 3. Criterii care pot însemna și că trebuie să recomande un anumit număr de recomandări pentru consultații la alți medici din Mall-Medical, de investigații sau de analize nedecontate de casa de asigurări (adică pe care pacientul trebuie să le plătească direct). Pe toate acestea le poate face, poate chiar cu o reducere atrăgătoare, tot în Mall-Medical unde găsește toate aceste servicii la un loc, în clădiri sclipitoare, cu angajați zâmbitori și tarife pe măsura sclipiciului și zâmbetului larg.

Clientul, pardon, pacientul este mulțumit că la capătul unui lung șir de consultații și investigații a aflat că este, de fapt, sănătos. Dacă Mall-Medical are contracte cu casa de asigurări pentru toate tipurile de servicii, pacientul este mulțumit că nici nu a trebuit să plătească toate recomandările. Mall-ul Medical a luat banii de la casa de asigurări. Dacă totuși pacientul a trebuit să plătească, se poate să considere suma o bună investiție în sănătatea sa și un preț corect pentru sclipiciul și zâmbetele largi care l-au înconjurat pe parcursul întregului popas în Mall-ul Medical. În fond, pacientul are dreptul să își aleagă liber medicul și furnizorul de servicii medicale, cu obligația să plătească direct serviciile nedecontate de asigurări.

Tu ce medic preferi ? Medicul tău de familie sau medicul de familie Mall-Medical ?